România a pierdut și al doilea meci din preliminariile Campionatului European Under-17
Reprezentativa României a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-0 (1-0), sâmbătă, la Buftea, în Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-17 din 2023, transmite Agerpres.
Tricolorii, după 0-3 cu Danemarca în meciul de debut, s-au înclinat din nou la scor de forfait, după golurile marcate de Robin Mirisola (45’+2), Cedric Nuozzi (65) şi Matteo Filorizzo (82).
Selecţionerul Ion Marin a aliniat echipa: Rafael Munteanu – Eduard Chihaia, Darius Fălcuşan, Andrei Racu, Alin Chinteş – Ionuţ Cercel (Alexandru Ureche, 86), Robert Lăpădătescu (Răzvan Florea, 55) – David Păcuraru (Marius Codreanu, 86), Alin Cocoş (Ianis Tarbă, 55), Enes Sali – Ioan Vermeşan (căpitan).
În celălalt meci al zilei, jucat tot la Buftea, Danemarca a surclasat Estonia cu 8-0.
Danemarca este lider, cu 6 puncte (+11), urmată de Belgia, 6 puncte (+6), România, 0 puncte (-6), Estonia, 0 puncte (-11).
Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe se vor califica în turul de elită, alături de cele mai bune patru echipe clasate pe locurile trei. Sunt calificate direct în această fază Olanda şi Spania. Turul de elită se va disputa în primăvara anului viitor, iar câştigătoarele celor 8 grupe şi cele mai bune 7 echipe clasate pe locul 2 în grupe, alături de echipa gazdă, Ungaria, vor participa la Campionatul European, care se va desfăşura în perioada mai-iunie 2023.
Ultimele meciuri din grupa a 6-a vor avea loc pe 1 noiembrie, Estonia – România (Centrul Naţional de Fotbal Buftea, ora 16:00) şi Danemarca – Belgia (Baza Sportivă Concordia Chiajna 2, ora 16:00)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii