România a terminat la egalitate, 1-1, în amicalul cu selecționata U21 a Georgiei
Selecţionatele de fotbal Under-21 ale României şi Georgiei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), marţi seara, pe Stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari, într-un meci amical, transmite Agerpres.
Tricolorii au deschis scorul prin Ianis Stoica (16), dar oaspeţii au reuşit egalarea după pauză, prin Ghiorghi Guliaşvili (73).
România, la meciul de debut al selecţionerului Florin Bratu, a jucat mai bine în prima repriză, când şi-a creat mai multe ocazii de gol. Sefer (15) a avut un şut de la 16 metri, deviat de un apărător pe lângă poartă. Tot fotbalistul rapidist a centrat, un minut mai târziu, iar Ianis Stoica a reluat în plasă de la 7 metri (16). În min. 24, şutul lui Sefer a fost apărat de Megrelişvili în doi timpi. Albu a expediat un şut de la aproape 30 de metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă (36).
Georgia a dominat repriza secundă, dar Kapanadze (49) a şutat în plasa laterală, Harabadze (55) a fost blocat de Racoviţan, iar Gagnidze a şutat din întoarcere peste poartă (67).
Oaspeţii au reuşit egalarea la capătul unui contraatac, prin Guliaşvili (73), care a tras din marginea careului mare.
Vizitatorii a mai avut două oportunităţi, prin Harabadze (83, 84), dar de fiecare dată portarul Mihai Popa a fost la post.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria multiplului campion olimpic şi mondial Ivan Patzaichin, a actorului Ion Caramitru şi a lui Yalcin Cadîr, fost bucătar al echipei naţionale.
România şi Georgia vor organiza împreună turneul final al Campionatului European Under-21 din 2023. Cele două echipe sunt calificate direct la turneul final şi nu vor evolua în preliminarii.
România trebuia să mai susţină o partidă amicală, vineri, pe Stadionul Steaua, contra echipei Angliei, dar meciul nu s-a mai disputat din cauza faptului că în lotul britanicilor au fost înregistrate câteva cazuri de Covid-19. În locul acesteia, echipa antrenată de Florin Bratu a jucat un meci de verificare cu formaţia de ligă secundă FC Buzău, pe care a învins-o cu 2-1.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank