G4Media.ro

România acordă 100 de burse de studii tinerilor din Belarus în universități…

Sursa foto: Pexels

România acordă 100 de burse de studii tinerilor din Belarus în universități din România. Pot aplica și studenții excluși din învățământ pe motive politice

Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației anunță că acordă 100 de burse de studii tinerilor din Belarus care doresc să studieze în instituții de învățământ superior din România, începând cu anul universitar 2021 – 2022, potrivit unui comunicat MAE.

Prin această inițiativă, se oferă tinerilor din Belarus, inclusiv celor care au fost exmatriculați din instituțiile de învățământ superior belaruse din motive politice sau care se consideră amenințați de deciziile autorităților politice de la Minsk, posibilitatea de a-și continua studiile în universități românești de prestigiu.

Bursele sunt acordate în cadrul sprijinului României pentru cetățenii  și societatea civilă din Belarus, în contextul crizei politice declanșate după alegerile prezidențiale din 2020,

Bursele sunt acordate în baza deciziei în acest sens a Guvernului României din 17 decembrie 2020 și vor fi destinate programelor de studii de licență, master sau doctorat, în limba română sau într-o limbă de circulație internațională. Oferta de burse, modalitatea de transmitere a aplicațiilor, precum și calendarul selecției sunt prezentate pe site-ul Ministerului Educației, pe pagina special creată #100 pentru Belarus.

Bursele completează sprijinul acordat de MAE și Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid), prin Fondul European pentru Democrație (European Endowment for Democracy), pentru susținerea jurnalismului independent și societății civile din Belarus.

Context. În luna noiembrie 2020, miniștrii educației din cadrul Spațiului European al Învățământului Superior din care face parte și România au adoptat Comunicatul de la Roma, un document de viziune pentru următorii 10 ani, care accentuează importanța valorilor fundamentale ale învățământului superior. În cadrul acestui document, libertatea academică este definită drept ”libertatea personalului academic și a studenților de a desfășura activități în cadrul și în parteneriat cu societatea în absența interferențelor și a temerilor de represiune”.

Cu aceeași ocazie a fost adoptată o Declarație a miniștrilor educației prin care se face apel la protejarea drepturilor democratice ale studenților și personalului academic din Belarus.

În acest context și în continuarea politicii naționale și europene față de Belarus, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării în consultare cu Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul României a aprobat, la 17 decembrie Memorandumul privind acordarea de burse de studii pentru tinerii din Belarus, care susțin libertatea academică. (Foto: Pexels.com)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. 100 e puțin și timid, mai bine anulați locurile pentru rromi și le dați tinerilor din belarus și rusia, să iasă vreo 1000 de locuri pe an

    sunt 100% sigur că vor ieși talente și creiere bune pentru piața muncii din România din Belarus și Rusia și nu din studentii rromi care intră moca si nu fac nimic

  2. ai nostri se pot caca in curtea scolii inca un an sau o generatie