România, acuzată că ”păstrează tăcere totală” în privința vasului scufundat care a omorât 14000 de oi
România a fost acuzată că păstrează o ‘totală tăcere’ în privința anchetei cu privire la scufundarea vasului Queen Hind, în luna noiembrie a anului trecut, care s-a soldat cu moartea a peste 14000 de oi, scrie The Guardian, citată de Rador.
Echipele de salvare care s-au grăbit să ajungă la vasul scufundat, care, anul trecut, tocmai părăsise Midia, un port de la Marea Neagră din România, au reușit să salveze numai 228 de oi dintr-un total de 14500, dar, în cele din urmă, doar 180 dintre ele au supraviețuit dezastrului.
Anul trecut, la televiziune, premierul Ludovic Orban a promis să interzică, ‘pentru o periodă de timp’ exporturile de animale vii. Totuși, după catastrofa vasului Queen Hind, peste 2 milioane de animale vii au fost exportate din România, mai ales în nordul Africii și în Orientul Mijlociu.
Singura informație apărută după scufundare a fost legată de descoperirea la bord a unor compartimente secrete cu animale moarte în interior – o descoperire datorată companiei angajate să scoată vasul din apă.
În această săptămână, Ministerul Transporturilor din România a declarat pentru The Guardian că ancheta e încheiată și a precizat că un sumar al raportului va fi publicat pe pagina web a ministerului. Ministerul a mai precizat că scopul acestei anchete de ordin tehnic a fost de a se clarifica problemele de siguranță maritimă și de a se preveni viitoare accidente, “nicidecum de a se stabili vina persoanelor implicate”.
Potrivit legislației UE, anchetele pe tema unor accidente maritime trebuie să fie complet raportate în termen de 12 luni, dar, în cazul în care un raport final nu este posibil în acest interval de timp, atunci, “în termen de 12 luni, trebuie publicat un acord interimar” pe tema accidentului.
Autoritățile române au pretins că vasul ar fi fost încărcat cu 10% sub capacitate, iar animalele erau “clinic sănătoase și bune pentru transport”. Dar contestatarii spun că vasul era supraîncărcat și că, în cele din urmă, asta a făcut ca mii de oi să se înece în Marea Neagră.
“Au promis o anchetă în paralel prin care să se poată afla ce s-a întâmplat, iar de atunci – deplină tăcere”, afirmă Gabriel Păun, director din partea UE al organizației Animals International.
The Guardian a contactat MGM Marine Shipping, compania care administrează vasul Queen Hind, iar cei de-acolo au negat că ar avea cunoștință despre niște punți secrete. Ei au spus că, după acest dezastru, procedurile companiei nu s-au schimbat.
“Nimic nu s-a schimbat, nu vreau să mai vorbesc despre acest vas – vreau să uit cele întâmplate “, a declarat un reprezentant al companiei la telefon înainte de a închide aparatul.
Un audit al Comisiei Europene în România, desfășurat anul trecut, în perioada septembrie – octombrie, și care viza o evaluare a stării animalelor în timpul transportului pe vase în țări care nu sunt membre ale UE, a provocat numeroase motive de îngrijorare, unele fiind legate de “lipsa înregistrării lor în sistemul de control menit să le asigure animalelor condiții bune în drumul lor spre țări care nu sunt membre ale UE “.
“Nu există probe cu verificări care să confirme că animalele sunt pregătite să-și continue drumul. Absența procedurilor prin documente, înregistrări și confirmări din partea unor veterinari oficiali a controlului de pe vas oferă slabe asigurări în privința eficienței majorității controalelor efectuate”, subliniază raportul.
“Queen Hind este exemplul emblematic al eșecurilor evidente din sistem“, a declarat Reineke Hameleers, președintele organizației Eurogroup for Animals, cu sediul în Bruxelles, care reunețte mai multe organizații pentru drepturile animalelor. “Uniunii Europene îi place să se considere un lider mondial printre binefăcătorii în slujba animalelor, dar ea își mai murdărește încă mâinile cu această industrie plină de cruzime“.
O anchetă a ziarului The Guardian a constatat că, în comparație cu cargourile obișnuite, vasele care transport animale vii riscă de două ori mai mult să înregistreze ‘pierderi totale’ în urma scufundării sau acostării. Vasele care transportă animale vii sunt deseori vechi și construite inițial în alte scopuri înainte de a ajunge să transporte animale. În momentul dezastrului, vasul Queen Hind avea 39 de ani.
Mary Pană, președinta Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP, n. red.), a declarat: “Concurența UE cu Australia și Noua Zeelandă este acută. Accidente navale ni se întâmplă și nouă, li se întâmplă și lor. Dar astea sunt accidente… Sunt convinsă că Comisia Europeană va găsi o modalitate eficientă prin care să schimbe actuala legislație, astfel încât animalele să beneficieze de condiții mai bune de creștere, hrănire și sacrificare”.
Contestatarii s-au plâns că, după dezastru, puține lucruri s-au schimbat pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale animalelor destinate exportului.
“Nu este vorba despre niște vase de croazieră de cinci stele”, spune dna Păun. “Am stat ceva timp pe vase pentru animale, iar condițiile nu pot fi îmbunătățite – apar mereu o mulțime de probleme și nu există nici măcar un singur vas pe care să nu moară vreun animal“.
Vasile Deac, medic veterimar și proprietar al unei companii de export de animale vii, afirmă că interzicerea transportului de animale vii ar afecta comunitatea crescătorilor români de vite.
“Pentru fermierii români, exportul de vite e foarte important “, spune Deac. “Dacă nu ar exista o asemenea piață de export, crescătorii n-ar mai avea unde să-și vândă animalele, iar pentru ei asta ar însemna mari pierderi. Ca exportator, pentru mine e foarte important să văd vasele destinate exportului de animale”, afirmă el. “Queen Hind a fost un accident, nu a fost ceva intenționat”.
Sursa: The Guardian/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga
sursa foto: Animals International
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii