G4Media.ro

România are înmatriculate 42.000 de mașini electrice și 5.000 de încărcătoare publice.…

Sursa foto: Dacia

România are înmatriculate 42.000 de mașini electrice și 5.000 de încărcătoare publice. Dacia Spring conduce topul, urmată de două modele Tesla

România a depășit 42.000 de mașini electrice, după ce doar anul trecut au fost înmatriculate peste 16.800 de vehicule, cu 35% mai multe față de 2022. În același timp, infrastructura de încărcare a ajuns la aproximativ 5.000 de încărcătoare publice, arată o analiză realizată de Lektri.co, o companie care furnizează servicii de încărcare. Reamintim că guvernul sprijină cu subvenții cumpărarea de mașini electrice.

Conform datelor analizate, în luna decembrie 2023 s-au înregistrat 1.454 de mașini electrice, dintre care 84 autovehicule LCV (camioane), în scădere cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai bună lună din 2023 în domeniul e-mobilității a fost iulie – cu 2.134 de înmatriculări, iar la polul opus s-a clasat aprilie – cu doar 962.

În rândul mașinilor electrice, Dacia Spring a depășit pragul de 16.000 vehicule înmatriculate, per total, păstrându-și poziția de lider, cu 6.877 unități înregistrate doar anul trecut. Locurile 2 și 3 sunt ocupate de modelele Tesla, devenind al doilea cel mai popular model după Dacia, cu 2.156 înmatriculări pentru Model Y și 1.149 pentru Model 3. Primele trei clasate reprezintă peste 60% din totalul înmatriculărilor realizate anul trecut.

Comparativ cu anul precedent, Renault ZOE a ieșit de pe podium, în 2023 fiind înregistrate doar 169 de unități. Pe de altă parte, modelul care a surprins în 2023, cu aproximativ 500 de vehicule înmatriculate, a fost Volkswagen eUP!, ce se menține pe poziția a cincea, fiind urmat de Hyundai Kona și VW iD3. Renault Megane E-Tech se apropie de 1.000 de unități, iar Top 10 este încheiat de BMW i3 (locul 9) și Nissan Leaf (locul 10).

De asemenea, segmentul high-end, unde sunt centralizate modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porsche, a înregistrat cele mai multe înmatriculări în luna noiembrie, cea mai populară marcă premium fiind BMW, cu 70 unități din 143.

„Anul acesta România a rămas constantă în ceea ce privește e-mobilitatea. Am avut lunar, cu o singură excepție, peste 1.000 de unități înmatriculate și ne apropiem cu pași rapizii de borna de 5.000 de puncte de încărcare. Mașinile viitorului vor fi cele electrice și sunt de părere că tot mai mulți români se îndreaptă spre e-mobilitate, iar piața va crește tot mai mult. Noi vom continua să ne dedicăm misiunii de a face ca mobilitatea electrică să fie la îndemâna tuturor, oferind produse de înaltă calitate și soluții tehnologice inovatoare”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

România are aproximativ 5000 de încărcătoare electrice publice, fără restricții, iar cele mai utilizate sunt încărcătoarele AC Type 2 și cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO. Conform portalului PlugShare*, în luna ianuarie 2024, pe teritoriul României se regăsesc 4.967 încărcătoare publice. Dintre acestea, 1.509 sunt CCS/CHAdeMO și 3.396 Type 2, distribuite în 2.067 locații. Rețeaua Tesla Supercharger a ajuns la 62 puncte de încărcare rapidă, distribuite în opt locații din țară, acestea fiind disponibile și pentru utilizatorii altor mărci de automobile.

Infrastructura de încărcare a prezentat și ea o dezvoltare rapidă, inaugurându-se tot mai multe hub-uri de încărcare cu mai multe puncte în diferite locații din țară, atât în interiorul orașelor cât și pe principalele căi de tranzit. Operatori precum Renovatio E-Charge, EnelX, EON Drive, Mol Plugee, EVConnect, Plugpoint, Eldrive, EvGoSmartCharge și alții investesc constant în dezvoltarea rețelei de încărcare, potrivit analizei citate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...