G4Media.ro

România are patru echipe în optimile de finală ale probei de dublu…

sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă

România are patru echipe în optimile de finală ale probei de dublu mixt la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 de la la Cluj-Napoca

România a calificat nu mai puţin de patru perechi în optimile de finală ale probei de dublu mixt la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 de la la Cluj-Napoca, după meciurile de joi.

În şaisprezecimile de finală, Darius Movileanu şi Elena Zaharia au trecut de Vladislav Ursu (Republica Moldova)/Kornelija Riliskyte (Lituania) cu 3-0 (11-9, 11-7, 11-9) şi vor juca în optimi cu perechea Borgar Haug (Norvegia)/Matilda Hansson (Suedia), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.

Andrei Istrate şi Camelia Mitrofan au câştigat în faţa spaniolilor Daniel Berzosa/Ainhoa Cristobal cu 3-1 (11-4, 8-11, 11-6, 11-6), iar în optimi vor primi replica polonezilor Maciej Kubik/Zuzanna Wieglos.

Eduard Ionescu şi Ioana Sîngeorzan au câştigat destul de greu în faţa cuplului Borna Petek (Croaţia)/Matilde Pinto (Portugalia), cu 3-2 (11-6, 9-11, 11-4, 7-11, 11-8), iar vineri, în optimi, vor înfrunta italieni Carlo Rossi/Nicole Arlia.

Iulian Chiriţă şi Bianca Mei-Roşu s-au impus în faţa polonezilor Szymon Kolasa/Anna Brzyska cu 3-0 (11-7, 11-8, 11-4), dar vor avea meci dificil în optimi contra germanilor Kay Stumper/Franziska Schreiner.

La dublu feminin, Bianca Mei-Roşu şi Camelia Mitrofan au câştigat duelul cu perechea spaniolă Ainhoa Cristobal/Eugenia Sastre, cu 3-1 (11-6, 11-5, 11-13, 11-9), iar în optimi vor înfrunta italiencele Nicole Arlia/Gaia Monfardini. Ioana Sîngeorzan şi Elena Zaharia vor intra direct în optimi, contra franţuzoaicelor Agathe Avezou/Isa Cok.

În proba masculină de dublu, Iulian Chiriţă şi polonezul Milosz Redzimski (Polonia) vor intra direct în optimi, contra cehilor Radim Moravek/Jan Valenta, la fel ca şi perechea Eduard Ionescu/Darius Movileanu, care va înfrunta cuplul ucrainean Andrii Grebeniuk/Anton Limonov.

Joi au debutat şi întrecerile din faza a doua a grupelor de simplu, feminin şi masculin.

La simplu feminin, Elena Zaharia a câştigat primele sale două partide din Grupa A, 4-2 (11-7, 11-3, 11-8, 4-11, 8-11, 11-5) cu Isa Cok (Franţa) şi 4-2 (11-5, 2-11, 7-11, 11-4, 11-2, 11-4) cu poloneza Zuzanna Wieglos, urmând să joace vineri cu bulgăroaica Ţvetelina Gheorghieva.

În Grupa B, Ioana Sîngeorzan a dispus de portugheza Matilde Pinto cu 4-0 (11-9, 11-4, 11-7, 11-5), dar a pierdut în faţa franţuzoaicei Prithika Pavade cu 1-4 (10-12, 11-9, 10-12, 6-11, 2-11), iar vineri va juca împotriva polonezei Katarzyna Wegrzyn.

Bianca Mei-Roşu a pierdut primele sale meciuri din Grupa E, 1-4 (8-11, 11-8, 8-11, 6-11, 8-11) cu croata Hana Arapovic şi 3-4 (4-11, 6-11, 11-8, 11-8, 11-8, 6-11, 8-11) cu lituanianca Kornelija Riliskyte, iar vineri o va întâlni pe poloneza Anna Brzyska.

La simplu masculin, Darius Movileanu s-a impus în primele sale două meciuri, 4-2 (11-9, 9-11, 13-15, 11-5, 11-6, 11-7) cu germanul Lleyton Ullmann şi 4-3 (11-6, 11-4, 8-11, 6-11, 4-11, 14-12, 11-9) cu moldoveanul Vladislav Ursu, urmând ca vineri să îl înfrunte pe olandezul Kas van Oost.

Eduard Ionescu a reuşit şi el două victorii în Grupa D, 4-3 (5-11, 4-11, 11-2, 11-13, 11-6, 11-5, 11-9) cu francezul Alex Naumi şi 4-2 (11-9, 4-11, 4-11, 11-7, 11-8, 11-6) cu polonezul Samuel Kulczycki, ultimul meci fiind programat vineri contra italianului John Oyebode.

În Grupa G, Iulian Chiriţă a câştigat partidele cu cehul Jan Valenta, scor 4-2 (11-5, 11-4, 9-11, 11-7, 9-11, 11-3), şi cu austriacul Maciej Kolodziejczyk, scor 4-0 (11-6, 11-3, 11-0, 11-7), iar vineri îl va înfrunta pe croatul Borna Petek.

Andrei Istrate l-a învins pe sârbul Dimitrije Levajac cu 4-2 (7-11, 11-4, 11-8, 11-9, 5-11, 11-5), în Grupa H, dar a pşierdut în faţa ungurului Csaba Andras, cu 1-4 (6-11, 11-8, 9-11, 4-11, 9-11). Vineri va juca ultimul meci, contra norvegianului Borgar Haug.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...