România beneficiază de o largă susţinere din partea Statelor Unite ale Americii, potrivit ministrului Energiei care s-a întors dintr-o serie de întâlniri cu Departamentul de Stat
România beneficiază de o largă susţinere din partea Statelor Unite ale Americii, potrivit ministrului Energiei, care a avut marţi o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat din SUA.
- „Ţara noastră are parte de o largă susţinere din partea SUA. Astăzi am avut o serie de întâlniri de lucru cu mai mulţi membri ai Departamentului de Stat. M-am întâlnit cu C.S. Eliot Kang – Assistant Secretary – Bureau of International Security and Nonproliferation – Department of State. Experienţa lui în domeniul energiei nucleare ne-a oferit baza unui dialog consistent şi aplicat pe proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi pe marginea SMR-urilor. La discuţii a participat şi Justin Friedman – Senior Advisor – U.S. Department of State, care a fost prezent în România în luna mai, când am anunţat că amplasamentul primului reactor modular mic (SMR), din România, va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti. Am primit asigurări că ţara noastră are tot suportul pentru dezvoltarea programului nuclear civil”, a scris ministrul, marţi seara, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Virgil Popescu s-a întâlnit cu Jose W. Fernandez – Under Secretary for Economic Growth, Energy and the Environment – U.S. Department of State, cu care a discutat pe marginea întăririi parteneriatului strategic în domeniul energiei, despre întărirea relaţiilor bilaterale şi comerciale dintre cele două state. Totodată, discuţiile au vizat şi soluţiile pentru întărirea securităţii energetice şi actualul context geopolitic.
În cadrul dialogului purtat cu Amos Hochstein – presidential Coordinator for Energy Security – ministrul Energiei a evidenţiat faptul că autorităţile din România doresc să finalizeze etapa de finanţare a reactoarelor 3 şi 4 până la sfârşitul acestui an, iar suportul financiar al partenerilor americani este unul foarte important.
- „El ne-a transmis că urmăreşte cu atenţie stadiul proiectului construirii celor două noi reactoare de la Cernavodă şi a primului reactor modular de mici dimensiuni şi SUA vor oferi tot suportul necesar pentru a fi finalizate”, a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
5 comentarii