G4Media.ro

România, Bulgaria și Letonia – în topul țărilor UE care își pierd…

Sursa foto: Pixabay

România, Bulgaria și Letonia – în topul țărilor UE care își pierd rapid forța de muncă

Un raport al Comisiei Europene din 2023 privind impactul schimbărilor demografice arată că UE a pierdut în 10 ani cinci milioane de oameni din populația de vârstă activă, în special în Letonia, Bulgaria și România, în principal din cauza ratei mici a natalității și emigrației, arată Euractiv, citată de Rador.

Comisia Europeană își propune să-și intensifice eforturile de a ajuta regiunile europene să instruiască, să păstreze și să atragă muncitori pentru a limita impactul negativ al tranziției demografice asupra economiilor regionale și a ameliora declinul populației apte de muncă.

Planul Comisiei include un mecanism menit a ajuta regiunile să evite stagnarea provocată de tendința de îmbătrânire a continentului.

„Avem o forță de muncă tot mai mică în toată Europa, toate țările își pierd forța de muncă”, a declarat comisarul coeziunii și reformelor, Elisa Ferreira, la o conferință de presă de marți.

Conform datelor Comisiei, 82 de regiuni din UE suferă deja de diminuarea populației apte de muncă. Totodată, ponderea persoanelor de peste 65 de ani a crescut la 20,8% în 2021, o creștere cu 3% față de 2011. Concomitent, ponderea tinerilor de 15-29 de ani e în scădere, ajungând la 16,3% în 2021.

Problema se va agrava. Comisia estimează că populația aptă de muncă se va micșora cu 35 de milioane până în 2050 din cauza tendinței de îmbătrânire a continentului. Între 2015-2020 ea a scăzut cu 3,5 milioane.

Comisia va lansa un proiect-pilot pentru a sprijini regiunile UE și o inițiativă contra emigrării tinerilor. Va facilita totodată colaborarea între țări și regiuni și le va oferi statelor membre un instrument de sprijin pentru a concepe reforme naționale și regionale.

Comisarul Ferreira a cerut de asemenea statelor membre și regiunilor „să fie conștiente și să acorde vizibilitate politică acestor probleme”, dar și să folosească fondurile de coeziune pentru a combate stagnarea regiunilor. (Traducere: Andrei Suba)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Când insiști să votezi cu hoți, chiar și după ce apar oameni cinstiți în politică, îți moare țara.

  2. Nu doar emigratia si sporul negativ al natalitatii sunt cauze ,ci si atitudinea tinerei generatii fata de munca.Vezi statisticile,privind nr de someri ,din categoria 18-25 ani,nu numai in Romania,ci si un toata UE