România, campioana UE la stat degeaba: 20% dintre tinerii români nici nu învață, nici nu muncesc
Aproape 20% dintre tinerii români (între 15 și 29 de ani) sunt fără ocupație, adică nici nu sunt implicați într-o formă de învățământ, nici nu sunt angajați – un record la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate vineri de Eurostat, citate de Agerpres. Media europeană este de circa 12%. Țările de Jos înregistrează cea mai mică proporție, și anume de 4,2%.
Aceste date arată că, în 2022, o treime dintre statele membre erau sub ţinta propusă pentru anul 2030, care este de 9%: Ţările de Jos (4,2%), Suedia (5,7%), Malta (7,2%), Luxemburg (7,4%), Danemarca (7,9%), Portugalia (8,4%), Slovenia (8,5%), Germania (8,6%) şi Irlanda (8,7%).
În majoritatea statelor membre sunt diferenţe între sexe în privința tinerilor fără ocupație. Mai exact, anul trecut, 13,1% dintre tinerele cu vârsta între 15 şi 29 de ani din UE erau fără ocupație, în timp ce în rândul tinerilor proporţia era de doar 10,5%.
În ambele cazuri, Ţările de Jos au cea mai mică proporţie de tineri fără ocupație: 3,8% în rândul tinerilor şi 4,6% în rândul tinerelor.
În contrast, cea mai mare proporţie de tineri fără ocupație se înregistra în Italia (17,7%), iar în rândul tinerelor se înregistra în România (25,4%).
La nivelul UE, proporţia tinerilor care care nu învaţă şi nici nu lucrează a scăzut cu 1,4 puncte procentuale în 2022 comparativ cu 2021. De-a lungul ultimului deceniu, proporţia de tineri fără ocupație din UE a scăzut cu 4,3 puncte procentuale, de la 16% în 2012 până la 11,7% în 2022.
Însă există şi două state membre unde proporţia de NEETs a crescut între 2012 şi 2022: Austria (creştere de 0,9 puncte procentuale) şi România (creştere de 0,5 puncte procentuale).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii