G4Media.ro

România, cea mai mare creştere din UE a costului cu mâna de…

Sursa Foto: Facebook/ Nicușor Dan

România, cea mai mare creştere din UE a costului cu mâna de lucru în trimestrul I (Eurostat)

Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 5,5% în UE şi cu 5,1% în zona euro, în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), transmite Agerpres.

În perioada ianuarie-martie 2024, comparativ cu primul trimestru din 2023, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (16,4%), Bulgaria (15,8%), Croaţia (15,3%), Polonia (14,1%) şi Ungaria (13,7%), în timp ce alte două state membre UE au raportat creşteri de peste 10%: Letonia (12,7%) şi Lituania (11,1%).

Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. La nivelul Uniunii Europene, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 5,8% primul trimestru din 2024, iar costurile non-salariale un avans anual de 4,8%.

În primul trimestru din 2024, avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează creşterii cu 15,9% a costului orar al forţei de muncă în domeniul business, în timp ce în domeniul non-business s-a înregistrat un avans de 18%.

Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 20,5% în construcţii, cu 15,9% în servicii şi cu 14,4% în industrie.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 16,45% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2023, iar faţă de trimestrul anterior a fost mai mare cu 1,85%.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice. Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în învăţământ (33,30%), hoteluri şi restaurante (27,06%), transport şi depozitare (20,96%), respectiv în construcţii (20,49%).

În raport cu trimestrul I 2023, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cel mai puţin în industria extractivă (8,69%), sănătate şi asistenţă socială (9,94%), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (10,68%).

Faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut în trimestrul I 2024 cu 16,44%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 16,49%.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...