G4Media.ro

România, criticată din cauză că nu a închis granițele și aeroporturile /…

sursa foto: Inquam Photos/ Ciprian Petcut

România, criticată din cauză că nu a închis granițele și aeroporturile / Semne de întrebare în legătură cu numărul foarte mic de teste din Ungaria / Cum stau restul țărilor din regiune

Un model începe să apară în partea centrală, sudică și estică a Europei, unde acele țări – precum Albania, Bulgaria, Georgia, Ungaria și Slovacia – care au instituit controale stricte asupra circulației au reușit să păstreze numărul de infecții cu coronavirus la minimum, în timp ce cei care au fost mai relaxați văd cum cifrele urcă la niveluri alarmante, scrie Emerging Europe, citată de Rador.

România, al cărei blocaj nu este atât de strict cum ar trebui să fie – granițele țării și unele aeroporturi rămân deschise – este acum cel mai grav afectată de pandemia de coronavirus în Europa emergentă, cel puțin în ceea ce privește numărul de decese, care a urcat în weekend până la 162. Numărul total de cazuri în țară este de 4.057.

Numărul de decese este considerabil mai mare decât în următoarea țară cel mai rău afectată, Polonia, unde 96 de persoane au decedat (dintr-un număr total de 4.201 de cazuri) și subliniază faptul că sistemul de sănătate al României – cu fisuri în cele mai bune perioade – se luptă pentru a face față.

Măcinate de corupție, prost gestionate și cu lipsă de medici, spitalele din România contribuie ele însele la numărul de decese, după cum a subliniat Radu Dumitrescu, politolog la Universitatea din București, în acest articol de opinie pe care l-am publicat în weekend.

Cehia continuă să aibă cel mai mare număr de cazuri confirmate de Covid-19 în Europa emergentă, cu 4.591. Cu toate acestea, sistemul de sănătate, recunoscut pe scară largă ca fiind cel mai bun din regiune, a reușit până acum să mențină decesele cauzate de virus la 72.

Numărul persoanelor infectate începe să crească brusc în Belarus, singura țară din Europa care nu a luat până acum nicio măsură reală pentru a introduce distanțarea socială și al cărui președinte, Aleksander Lukashenko, a minimalizat în mod repetat amenințarea reprezentată de virus . Există acum peste 700 de cazuri de coronavirus în țară, inclusiv 13 decese.

La celălalt capăt se află Georgia, unde măsurile de blocaj strict și închiderea completă a frontierelor țării – implementate rapid – au reușit până acum să mențină numărul celor infectați cu coronavirus la doar 188, cea mai scăzută cifră din țările din regiune.

Bulgaria (541 de cazuri; 21 de decese) are unele dintre cele mai dificile proceduri de carantină din orice parte a lumii, majorității locuitorilor fiindu-le interzis să părăsească orașul sau satul de reședință. Slovacia (534 de cazuri; doar un singur deces) și Albania (377 de cazuri; 21 de decese) beneficiază de asemenea de instituirea timpurie a unor politici dure de blocaj.

Unele guverne folosesc criza Covid-19 ca acoperire pentru a-și întări puterea. La 30 martie, parlamentul Ungariei a adoptat o lege draconică de urgență, care permite premierului Viktor Orbán să suspende legile, să ocolească parlamentul și să adopte decrete pe bază nelimitată.

„În mod îngrijorător, jurnaliștii și alții care îl critică pe Orbán pot fi acuzați că au răspândit „fapte false” și „fapte denaturate” și trimiși în închisoare timp de cinci ani. Aceasta este o nesocotire a standardelor în domeniul drepturilor omului și a principiilor democratice de bază din tratatele Uniunii Europene, toate în numele combaterii coronavirusului”, spune Hugh Williamson, directorul pentru Europa și Asia Centrală de la Human Rights Watch.

Cu măsuri stricte de carantină în vigoare de la mijlocul lunii martie, Ungaria a redus cazurile până la 744, cu 28 de decese. Cu toate acestea, unul dintre primele acte ale guvernului ungar după adoptarea stării de urgență a fost să prezinte o legislație care face imposibil ca persoanele transgenice să își schimbe legal sexul.

Nu e clar când parlamentul ar putea dezbate și vota proiectul de lege și nici cum ar putea ajuta asta la combaterea răspândirii coronavirusului.

Unii medici unguri se tem că numărul cazurilor este redus doar pentru că guvernul a testat puțini oameni. Funcționarii au efectuat mai puțin de 23.000 de teste, între cele mai puține, ca procentaj din populația națională, din Uniunea Europeană.

Domnul Williamson indică, de asemenea, Azerbaidjanul ca exemplu de guvernare care ia măsuri pentru consolidarea puterii sub pretextul de a trata virusul. „În martie, liderul de opoziție, Tofig Yagublu, a fost arestat sub acuzații dubioase de huliganism, la scurt timp după ce președintele țării a declarat că va acuza membrii opoziției, folosind măsuri destinate să combată coronavirusul”, spune Williamson.

Azerbaidjan are în prezent 647 de cazuri de virus, iar șapte persoane au murit.

În Polonia, există preocupări din ce în ce mai mari cu privire la insistența guvernului de a organiza alegeri prezidențiale pe 10 mai. La 6 aprilie, parlamentarii polonezi au respins o propunere din partea partidului Dreptate și Justiție (PiS) de guvernare pentru organizarea alegerilor prin vot poștal, crescând incertitudinea că votul poate avea loc cât pandemia de coronavirus persistă.

Parlamentul a declarat că 228 de parlamentari s-au opus includerii planului de vot poștal în agenda legislativă, iar 228 au fost în favoarea acestuia, în timp ce trei s-au abținut și unul nu a votat.

Rezultatul strâns a însemnat că moțiunea PiS a fost respinsă. Votul sugerează o fisură emergentă în alianța de guvernare conservatoare condusă de PiS, care guvernează Polonia din 2015.

Luni, viceprim-ministrul polonez Jarosław Gowin, care conduce un partid mai mic al alianței, Accord, și-a dat demisia pentru problema alegerilor. Gowin a propus amânarea alegerilor.

Ca parte a planului lui Gowin, mandatul actualului președinte, Andrzej Duda, ar fi prelungit cu doi ani, dar nu va mai putea fi reales în 2022.

Sursa: Emerging Europe/ Rador/ Traducerea: Cristina Zaharia

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Ciprian Petcut

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. cand ne trezim in fiecare dimineata, ne spalam cu apa rece pe fata si incercam sa vedem cata-i barna avem in ochi..apoi inspiram adanc si rostim cu voce tare: Romania e pilaf!

    • Când am postat comment’uri – și p’aici și pe HN – ca SĂ NU FIE LĂSATĂ DIASPORA ÎN ȚARĂ (dată fiind situația asta, excepțională), nimeni n-a băgat în seamă… (Ba chiar pe alocuri, nici n-au aprobat comentariul.. Nu mai rețin aici pe g4media cum a fost).

      Oricum, MODA cu chestia aia TRANSPARTINICĂ, e în vogă; asta cu: „să nu cumva să oprim Diaspora să intre, că ne-am lins pe bot CU VOTURILE” – că doar nu din „patriotism” au lăsat ei Diaspora să dea năvală, fără aproape nici un control, sau cu control de fațadă – dat fiind că au intrat cu miile, pe jos…

      Acum, dintre cei ce iau deciziile – că despre ei vorbim – să sufle și-n iaurt; dac-or mai rămânea vii…

    • Cand noi spuneam coruptia ucide, era la figurativ majoritar. Acum coruptia ucide e dovedita de Covid-19.

      Apropo celor ce ne tot critica pe noi diaspora. Suntem mai mult feluri de diasporeni, asa cum sunt tot mai multe feluri de romani ramasi in Romania. Nu vorbiti in numele tuturora. Suntem care am ramas unde suntem, sunt care au plecat. Dintre cei ce au plecat, sunt care alta cale nu aveau, dar si altii care au plecat putand sa stea, dar au plecat inconstienti.
      Poate puteau autoritatile romane sa inchida total granitele si sa faca exceptie la cine vroia sa se intoarca doar daca dovedea ca alta cale nu are.

      Acum sa revin: coruptia ucide. Ciuma rosie ucide, ciuma galbena ucide. Sper la urmatoarele voturi Romania sa fie mult mai constienta.

    • @C

      …IAR TU TRAIESTI DEGEABA!

  2. Problema e ca principala sursa de COVID au fost tocmai romanii din strainatate, din care multi s-au trezit in aer cind au picat economiile din Italia, Spania, etc. Ce era sa le faci?

    • Trebuiau lasati in aer,nu?Cine sunt tampitii care critica ca nu au fost lasati intre granite romanii?Daca inchideam granitele si mureau oamenii de foame ,cum reactionau ? Multi tampiti mai sunt pe pamant…

  3. România trebuie judecata ca nu a închis granitele!

  4. Nr de decese depinde considerabil si de alti factori, cum ar fi varsta si alte boli pe care le au cei care se imbolnavesc.

  5. Cauze decese mai multe în Romania:
    – virus scăpat în spitalul din Suceava – decimând bolnavii de acolo. RO nu e un imens spital cu bolnavi să poți să faci comparații
    – decese ale persoanelor venite din străinătate – la 2% rata mortalității, ăia 2% vin în țară și mor, dar nu iau cu ei și pe ceilalți 98% de unde s-au infectat și care nu mor, dar apar în statistica țării lor și nu în RO. Exemplu Sibiu: 55 cazuri, 4 morți, din care 2 infectați în stațiune în Turcia și morți în RO.

  6. Texte pentru naivi.
    Debandada din spitale, imbolnavirile din caminele de batrini, prezentarea cazurilor grave in ultima zi la medic si diagnosticarea lor cu Covid-19 la zile dupa moarte si alte minuni sint cauzate, carevasazica, de neinchiderea granitelor?

    • Nu credeam că o să fiu vreodată de acord cu tine. Probabil cine a scris textul n-are habar de realitatea din România și a preferat să potrivească o explicație simplistă, în ideea că cititorii sunt la fel de pafariști. Autorul are nume românesc, deci a dat o țeapă clasică unor străini, modelul lasă boss că-ți scriu eu un articol, tu doar marcă banul.

    • De la apariția pericolului în Italia, trebuiau închise granițele! Ce drepturi ale omului, ce libera circulație! Când aduci moartea în masa, este interzis!!! Ba, ma mult, chiar China trebuia închisă de comunitatea internațională–ONU, OMS etc! Pana la stingerea focarului! Dacă nu se autoizola, cum ar fi fost normal! Măcar, pe viitor, sa se procedeze asa! Tara în care apare asemenea pericol, sa se autoizoleze ori sa fie izolata de comunitatea internațională, indiferent ce tara ar fi! Ca sa nu suporte toată planeta!!!

    • Da, granițele ar fi trebuit închise mai devreme, dar pe românii din Italia oricum trebuia să-i primim. Granițele se închid pentru cetățenii altor țări, nicio țară din lume nu a închis granițele pentru propriii cetățeni. Ce trebuia să facă guvernul era să bage pe toată lumea în carantină și să nu mai împartă în zone galbene și roșii, că mulți au mințit sau au făcut un ocol. Ca să nu mai zic că și zonele galbene sunt doar niște zone în care oamenii sunt infectați, doar că încă n-au fost identificați. Trebuia carantină instituționalizată pentru toți. Și mai trebuiau închise școlile, mallurile și restaurantele mai devreme. Dar mă rog, mediocri am votat, mediocri ne conduc.

  7. Dragă, editorial am o simplă intrebare? De ce nu vorbiti de derogarea de la CEDO a României? Faceți referire la Ungaria cui ii pasă? Pe români ii interesează România cu atat mai mult că nu specifici că pe parcursul stării de urgență anumite drepturi si libertati ale omului vor fi incalcate flagrant in România. In rest toate cele bune vă doresc.

  8. Romania fata de tarile din regiune, are foarte mulți cetățeni veniți din Italia și Spania, tarile cele mai afectate din Europa. Romania nu putea sa nu permită accesul propriilor cetățeni din cele doua tari, însemna să îi abandoneze, ceva inacceptabil.