România – fără prezență în reputatul clasament internațional al universităților Shanghai 2024 pentru al doilea an consecutiv, după șocul produs acum un an de ieșirea Babeș-Bolyai din Academic Ranking of World Universities
România nu este reprezentată de nicio universitate în ediția pe 2024 a reputatului clasament internațional Academic Ranking of World Universities – Shanghai Ranking, publicat joi, scrie Edupedu.ro. Este al doilea an consecutiv când nicio instituție de învățământ superior din țară nu reușește să intre în top 1000 al acestui ranking, recunoscut drept unul dintre cele mai relevante la nivel global, după ce ultima universitate românească prezentă în clasament, Babeș-Bolyai din Cluj, nu a mai reușit această performanță.
- În același timp, în clasamentul ARWU apar universități din Serbia, Croația și Slovenia, din Ucraina, din Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Estonia – Detalii mai jos
Situația României se remarcă având în vedere că ieșirea Universității Babeș-Bolyai din acest clasament, în 2023, a stârnit o amplă dezbatere despre calitatea învățământului superior și a cercetării universitare – ARWU acordând o importanță aparte acestui domeniu – precum și despre lipsa unor politici concentrate de sprijin pentru mediul universitar românesc.
- Clasamentul citat este unul dintre cele mai mari din lume, făcând parte dintr-o „tripletă” general recunoscută, alături de rankingurile Times Higher Education și QS. Shanghai Ranking Consultancy publică și alte clasamente internaționale, precum cel al universităților după domenii de studiu, în care, anul trecut, România și-a consolidat prezența.
Citește articolul complet pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank