G4Media.ro

România frânează planul UE de relansare economică. Săptămâna viitoare ar putea avea…

Sursa foto: Pexels/Pixabay

România frânează planul UE de relansare economică. Săptămâna viitoare ar putea avea loc o ședință decisivă a Parlamentului

România se numără printre ultimele cinci state membre UE care nu au aprobat la nivel de parlament planul european de relansare postcovid, în valoare de 750 de miliarde de euro, din care sunt finanțate programele naționale de redresare (echivalentele PNRR). Pentru aprobarea planului european, e nevoie de un vot în parlament cu două treimi din numărul parlamentarilor, dar PSD a refuzat constant și a cerut la schimb să aibă un cuvânt de spus în definitivarea PNRR.

Ultimele state care nu au ratificat planul UE sunt România, Ungaria, Polonia, Olanda și Austria, dar ultimele două au stabilit deja pentru săptămâna viitoare ședințele decisive ale parlamentelor naționale.

Miza acestui vot. Noul tratat agreat la nivelul UE prevede creșterea contribuțiilor naționale la bugetul UE, astfel încât să permită Comisiei Europene să finanțeze PNRR-urile atât direct, cât și prin atragerea de finanțare de pe piețele financiare. Reamintim că planul de relansare prevede ca fiecare stat membru să primească de la Comisie atât granturi nerambursabile, cât și împrumuturi la dobânzi mici.

Or, pentru a face rost de banii necesari susținerii planului de relansare, Comisia Europeană trebuie să se împrumute la rândul său pe piețele financiare, beneficiind de ratingul său superior. Comisia Europeană nu poate însă să aceseze piețele financiare până când tratatul nu este ratificat de toate statele membre.

Tratatul prevede creșterea contribuției de la 1,2%, la 1,4% din Venitul Național Brut. Este o decizie necesară pentru a acoperi fondurile pe care Comisia Europeană le va aloca pentru redresare și reziliență. România ar urma să beneficieze de 29,2 de miliarde de euro pentru Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), împărțiți aproape egal între granturi nerambursabile și împrumuturi.

PSD refuză votul. Partidul Social Democrat a refuzat să voteze noul tratat, cerând la schmb să aibă un cuvânt de spus în alcătuirea Planului Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deși legal acesta este un atribut al guvernului și nu al parlamentului.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut în repetate rânduri ca guvernul să prezinte proiectul PNRR în Parlament, iar ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a participat la mai multe întâlniri cu comisiile parlamentare de specialitate.

Cu toate acestea, liderii PSD au cerut ca premierul să prezinte PNRR în fața Parlamentului, o cerere refuzată până în acest moment de Florin Cîțu.

Cîțu și Ciolacu au programată joi o întâlnire pe tema PNRR și a contribuției României la bugetul UE. Întâlnirea dintre reprezentanţii PSD şi premierul Florin Cîţu va avea loc, joi, de la ora 15,00, la Palatul Victoria. La discuţie vor mai lua parte, alături de Marcel Ciolacu, Florin Jianu, ca reprezentant al întreprinderilor mici şi mijlocii, Dumitru Costin, ca reprezentant al sindicatelor, şi europarlamentarul Victor Negrescu.

”Eu nu pot decât să mă bucur că, până la urmă, prim-ministrul şi-a găsit timp să stea de vorbă şi cu opoziţia pe PNRR, dar şi mai mult mă bucură faptul că s-au hotărât să vină cu el transparent şi să îl prezinte în Parlament. Acest plan nu este nici al puterii, nici al opoziţiei. Acest plan este al României. Statul român şi toată clasa politică trebuie să aducă cât mai mulţi bani europeni în România, astfel încât nivelul de trai al românilor să crească. Asta este logica într-un stat normal”, a declarat Marcel Ciolacu miercuri, potrivit Agerpres.

Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că este posibil ca săptămâna viitoare să fie organizată o ședință decisivă în Parlament în care să fie dat un vot final pentru contribuția României la bugetul UE. Fără voturile PSD, coaliția de guvernare formată din PNL, USR PLUS și UDMR nu are cum să adopte tratatul pentru că este nevoie de votul a două treimi dintre parlamentari.

România e acum sub presiunea Comisiei Europene, care știe să dacă o singură țară se împotrivește planului european de relansare, acesta nu mai poate fi pus în aplicare. Ultimul hop trecut în acest sens a fost în parlamentul finlandez, care a ratificat marți tratatul.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și G4 Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania: Closer to citizens”, un proiect Freedom House Romania, cofinanțat de Comisia Europeană/ DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Romania nu franeaza. Romania s-a oprit de 30 de ani, iar poporul vrea hoti la putere, PNL, PSD, AUR.

  2. Singurul lucru bun pe care îl face România. Fata sa vrea.
    Planul de „relansare” e împotriva intereselor atât naționale cât și ale uniunii europene în general.

    • Cand aud critici la adresa UE din partea unui gunoi rusesc, e clar ca UE face lucruri bune.

      Rusia doar ne-a jefuit.

  3. Unde am ajuns daca pesedeaua a inceput sa ceara transparenta si dezbatere publica… Forma finala a planului ar fi trebuit deja sa fie publicata pe siteul ministerului de resort.

    • Gasiti voi, PSDistii, ceva sa criticati, desi daca erati voi la putere in timpul pandemiei, ar fi murit milioane de romani iar voi ati fi mintit la TV ca „avem de toate”, cum mintea ministrul PSD al sanatatii, Banicioiu.

    • @gunoiule, nu ai minte nici cat o gaina, neo-hotii tai de la plusere sunt vai de capul lor, niste mega incompetenti, la fel ca cdr-ul anilor ’90.

    • Vina CDR-ului a fost ca nu era conectat la securitatea care controla restul partidelor pentru a simula o democratie. Asculta-l pe Constantinescu tinand un discurs in fata camerelor reunite ale congresului SUA, discurs aplaudat frenetic de catre americani. Nu am mai avut noi alt presedinte de asemenea calibru. Nu au avut nicio sansa reala, pentru ca deciziile se luau in subteran, unde ei nu aveau acces. Nu a contat valoarea lor. Pe vremea aia romanii inca credeau ca in Romania a inceput epoca democratiei.

      Diferenta este ca USR stie cu ce se lupta.

  4. Prin urmare, mai G4, nu Romania ci inca vreo patru state membre.
    Nu frinam nimic si chiar daca am frina sintem membru plin al UE, asa ca mai terminati cu complexele de provinciali .
    Dar, cum spuneam, nu frinam, e o negociere.

  5. Mă îndoiesc că va mai avea loc întâlnirea de la Guvern a lui Cîțu cu PeeSeeDee!

  6. Contribuția României la UE crește cu 16,6%, dar „noi nu creștem taxele”!!!!!!
    „Noi, seara, nu mâncăm”.

  7. Vorbim de 0.2% din VNB care e destul de apropiat de PIB. aia 16% de care zici inseamna 450 de milioane de euro dati in plus catre UE (adica in total contributia Romaniei fiind de 3,15 miliarde de EUR). In timp ce noi vorbim de accesarea unor fonduri de aproape 30 de miliarde de la EU.

    Cand pui numerele in context altfel arata lucrurile.

    • Fac acum un pariu: doar de 4 mld. vom beneficia efectiv.
      Nu înțelegeți ca PNRR este mai mult despre reforme?!!!! În țara asta NI se pot face niciodată reforme adevărate, consistente și complete!

  8. Fac acum un pariu: doar de 4 mld. vom beneficia efectiv.
    Nu înțelegeți ca PNRR este mai mult despre reforme?!!!! În țara asta NI se pot face niciodată reforme adevărate, consistente și complete!

  9. „Partidul Social Democrat a refuzat să voteze noul tratat, cerând la schmb să aibă un cuvânt de spus în alcătuirea Planului Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deși legal acesta este un atribut al guvernului și nu al parlamentului.” – asta e o prostie care nu are nicio bază legată. Legal, PNRR poate fi, fără probleme, supus aprobării Parlamentului

  10. PSD-ul este de-a dreptul OLIGOFREN, dacă măcar asigură cvorumul, așa cum au procedat și ceilalți, trebuie să procedeze și ei, adică să îi lase să asigure o majoritate de 2/3 necesară pentru aprobarea acestei propuneri.