G4Media.ro

România, fruntașă în regiune la numărul de tancuri cu 400 de vehicule…

Sursa Foto: Inquam Photos/ George Nica

România, fruntașă în regiune la numărul de tancuri cu 400 de vehicule blindate/ În cea mai mare parte sunt modele sovietice învechite, doar 50 de tancuri au fost modernizate după Războiul Rece

Armatele din regiune folosesc în mod activ peste 920 de tancuri. România și Serbia sunt în top în ceea ce privește numărul lor, în timp ce Ungaria are cele mai extinse planuri de modernizare, fiind singura din regiune care a comandat noile tancuri Leopard 2A7, informează agenția sârbă Danas, citată de Rador.

Potrivit portalului Balkan Security Network, opt țări din regiune au în total 924 de tancuri, în mare parte moștenire a Războiul Rece, iar România are cea mai numeroasă flotă de tancuri, cu 400 de vehicule blindate.

Conform raportului Military Balance pentru 2020, armata sârbă se află pe locul doi pe listă, cu 212 tancuri, Bulgaria se află pe locul trei, cu 90, Croația are 75, Bosnia-Herțegovina 58, Ungaria 44, Macedonia 31 și Slovenia 14 tancuri.

Portalul afirmă că România, deși are cele mai multe tancuri, folosește în cea mai mare parte modele sovietice învechite T-55AM și versiunea modernizată autohtonă TR-85, în timp ce doar 50 de tancuri au fost modernizate după Războiul Rece la standardul TR-85M1 și au dispozitive de observare moderne, comandă electronică și blindaj consolidat.

„Serbia este pe locul doi în regiune, cu 212 de tancuri. Există 199 tancuri M-84 și M84A moștenite de la Armata Iugoslavă, care și-au dovedit caracteristicile în războiul din Golf și în Balcani. Acest număr de vehicule blindate face din Serbia o forță regională serioasă, dar modernizarea nu este încă la orizont”, se arată în text.

Pe locul trei se află Bulgaria cu 90 de tancuri T-72 M1 și M2 de pe vremea Pactului de la Varșovia, care sunt inferioare celor de tip M-84, deoarece nu au sistem de control al incendiilor. Croația are 75 de tancuri iugoslave M-84, care sunt la același nivel ca tancurile sârbe, iar Zagrebul intenționează să modernizeze o divizie de tancuri.

Bosnia-Herțegovina are 13 tancuri M-84 moștenite de la Armata Iugoslavă și 45 de tancuri M-60A3 americane, care au fost donate Armatei Federației B-H la sfârșitul anilor ’90. Deși ambele tipuri sunt la un nivel tehnologic similar, modelul M-60A3 este greu de întreținut din cauza lipsei pieselor de schimb și a costului ridicat al acestora.

Ungaria are tancuri T-72, dar a comandat și 44 de tancuri noi Leopard 2A7 și, prin urmare, este prima din regiune la capitolul modernizare. Anul acesta, o serie de tancuri Leopard 2A4 recondiționate vor ajunge în Ungaria, tancuri pe care echipajele se vor antrena înaintea primirii tancurilor noi Leopard, care vor fi livrate în 2023.

Macedonia de Nord are 31 de tancuri T-72A procurate din Ucraina în 2001, în timp ce Slovenia, care folosește modele M-84 de la Armata Iugoslavă, are cele mai puține tancuri din regiune (14).

Toate țările din regiune au rezerve militare de tancuri și se estimează că există sute de exemplare care sunt conservate în depozite ale armatei.

Portalul afirmă că, atunci când va fi livrat, Leopard 2A7 va fi cel mai puternic tanc din regiune în ceea ce privește caracteristicile tehnologice și de luptă.

„Când vine vorba de moștenirea trecutului, modelul M-84 iugoslav a fost singurul folosit în operațiuni de luptă și testat în zone urbane, spații deschise, dealuri, până când a fost ascuns de aviația NATO în 1999”.
„M-84 a fost folosit de armata kuweitiană în războiul din Golf din 1991, iar la testarea în Pakistan din 1990, tancul iugoslav s-a descurcat mult mai bine decât modelul american M1A1 Abrams”, adaugă portalul.

Se mai adaugă faptul că la distanțe de până la 2.000 de metri, care este distanța standard pentru evaluarea eficienței armelor de tanc, M-84 poate încă distruge toate tipurile de vehicule blindate și tancurile T-55 sau T-72 și poate avaria tancurile moderne rusești sau occidentale.

„Cu toate acestea, îi lipsește un blindaj suplimentar și este o țintă ușoară pentru rachetele antitanc și tancurile moderne”. „Modernizarea în Serbia a fost anunțată de mai multe ori, dar până acum nu s-a mers mai departe de testele de poligon”, scrie portalul Balkan Security Network.

Situația economică incertă și prețurile noilor tancuri, de câteva milioane de euro pe bucată, indică faptul că armatele din regiune vor continua să-și bazeze unitățile de tancuri pe vehicule vechi de zeci de ani, moștenite din perioada Războiului Rece.

Sursa: Danas/ Rador/ Traducerea: Ruxandra Lambru

Sursa Foto: Inquam Photos/ George Nica

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu numarul de tancuri conteaza, ci capabilitatile lor. De exemplu, chiar daca Romania ar avea 400 de tancuri T-55, Ungaria ar depasi-o in mod clar cu cele 44 de tancuri Leopard 2A7. Cifrele oricum nu sunt exclusive, deoarece in niciun moment nu este disponibil numarul maxim de tancuri, unele fiind in revizii, reparatii etc.

    Iar exemplul cu tancurile Ungariei este luat pentru ca alea sunt cele mai moderne din zona, nu pentru a permite comentarii de la nationalisti de tastatura sa spuna ca o tara este mai puternica decat alta. Tancurile sunt doar o parte a armatei, asa ca va rog, nu comentati de cine ar bate pe cine in cazul unui ipotetic conflict.

  2. Numaratoarea asta e ca intr-o scrisoare pierduta. Armata este noul minister al agriculturii de pe timpul lui Ceausescu si raporteaza productii record la hectar. Ministrului Ciuca, care se lauda cu onoarea lui de militar, nu ii este jena sa arunce asemenea cifre in spatiul public?! Sau e deruta pentru Rusia&co, doar ca, 400 de tancuri le ajung pe o masea intr-o zi de lupta. Ca fapt divers, arma tancuri a fost distrusa de politrucii din armata, care cica faceau reforma si tancurile erau perimate. In fine, sa speram ca nici um razboi nu va lovi Romania in urmatoarea mie de ani…