România găzduieşte până marți Reuniunea Liderilor de la München
România găzduieşte, începând de duminică, Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM), un format al Conferinţei de Securitate de la München, care se desfăşoară chiar înaintea întâlnirii pe care o au, săptămâna viitoare, tot la Bucureşti, miniştrii de externe ai statelor membre NATO, transmite News.ro.
Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM) se va desfăşura în perioada 27 – 29 noiembrie, iar Ministerul român de Externe este co-organizator.
Este pentru prima oară când evenimentul – care începând din 2009 se desfăşoară o dată sau de două ori pe an – are loc în Europa de Est. Precedenta ediţie a avut loc la Washington.
Evenimentul va reuni participanţi la nivel înalt din peste 25 de state, actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti renumiţi, formatori de opinie.
Reuniunea Liderilor de la München are un format atipic, întrucât se desfăşoară cu uşile închise, în baza regulilor de tip Chatham House, şi fără un desfăşurător de intervenţii prestabilit. Invitaţii sunt încurajaţi să participe la toate sesiunile în mod interactiv şi pe fond, în dialog cu ceilalţi participanţi. Ideea acestui format este crearea unui spaţiu pentru generarea de noi idei şi soluţii pentru problemele cele mai presante de politică externă şi securitate. Nu este întâmplătoare organizarea evenimentului chiar înaintea reuniunii ministeriale NATO, securitatea în regiunea Mării Negre fiind una dintre temele principale.
Sprijinul transatlantic acordat Ucrainei, implementarea deciziilor Summitului NATO de la Madrid, arhitectura de securitate europeană, dar şi securitatea regională în Balcanii de Vest şi securitatea alimentară se numără printre alte teme de discuţie.
Ambasadorul Christoph Heusgen, preşedintele Conferinţei de la München, va coordona lucrările reuniunii.
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, găzduieşte un prânz de bun-venit şi va participa la discuţii. În cadrul evenimentului vor participa şi alţi demnitari români de nivel înalt. Lucrările propriu-zise ale reunii vor avea loc luni şi marţi şi se vor desfăşura la Muzeul Naţional de Artă şi la Cercul Militar.
Reuniunea Liderilor de la Munchen se doreşte a fi o platformă de discuţii care să orienteze, într-o anumită măsură, ideile pe care aliaţii şi invitaţii lor le vor avansa în cadrul întâlnirii miniştrilor de externe din NATO, ce va avea loc în 29 şi 30 noiembrie la Bucureşti şi la care va participa şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
România, ţara UE şi NATO cu cea mai lungă graniţă comună cu Ucraina, va avea astfel posibilitatea de a-şi promova priorităţile de politică externă în faţa unor participanţi de cel mai înalt nivel, în condiţiile în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat semnificativ echilibrul de securitate în regiune.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank