G4Media.ro

România, în top trei țări vizate de e-mailuri frauduloase cu cereri de…

Sursa Foto: Pexels

România, în top trei țări vizate de e-mailuri frauduloase cu cereri de donații pentru criza din Gaza (Bitdefender)

Infractorii cibernetici exploatează crizele din Israel și Gaza pentru a beneficia financiar de solidaritatea utilizatorilor, transmite agenția Ansa, citată de Rador.

La câteva zile după atacul terorist al Hamas s-au observat campanii de escrocherie prin e-mail, 27% din spam-uri ajungând în Rusia, urmată de Suedia (15%) și România (10%). Datele au fost publicate de compania de securitate Bitdefender care avertizează că ”infractorii cibernetici s-ar putea concentra în curând asupra altor țări”.

Campaniile de escrocherie prin e-mail pentru salvarea populației și ajutorarea refugiaților au început pe 13 octombrie și sunt concentrate pe ajutoare false destinate populațiilor afectate de conflict, spun experţii care recomandă ”prudență maximă în deschiderea e-mailurilor cu cereri de ajutor și în vizitarea site-urilor de caritate, deoarece în acest moment riscurile legate de pierderi financiare și activități frauduloase sunt foarte mari”.

Pe lângă țările afectate în prezent de aceste escrocherii – Rusia, Suedia și România – Bitdefender estimează ”că acest tip de e-mailuri frauduloase vor fi livrate în mod regulat utilizatorilor din întreaga lume și că escrocii vor continua să își adapteze poveștile și cererile lor de donație în conformitate cu cele mai recente știri și actualizări despre conflict”. Compania de securitate avertizează utilizatorii să verifice cu atenție toate comunicările legate de război, fie prin e-mail, telefon, text sau rețele sociale, și înainte de a efectua plăți să verifice mereu organizația respectivă. În special ”cererile de donații în criptomonede, transferuri bancare și carduri cadou reprezintă un semnal de pericol și, prin urmare, ar trebui să fie evitate mereu”, atenţionează experţii.

sursa: ANSA (traducere: Rador/ Cătălina Păunel)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...