România, în topul clasamentului european privind pierderile de apă
România, alături de Bulgaria şi Italia, se află în topul clasamentului privind pierderile de apă, cu un procent de aproximativ 40% de apă necontorizată şi nefacturată, potrivit datelor puse la dispoziţie de EurEau – Federaţia Europeană a Asociaţiilor Naţionale de Servicii de Apă, citate de o companie globală de tehnologie a apei.
„Germania, Luxemburg, Olanda şi Danemarca se numără printre cele mai performante ţări, cu pierderi minime de apă şi, implicit, un consum minim de energie şi emisii de CO2. Există, însă, şi ţări precum Bulgaria, Italia şi România, care au un procent de apă necontorizată şi nefacturată de aproximativ 40%.
La nivel european, din patru pahare de apă curată extrase şi produse, unul se pierde pe traseul spre clientul final şi nu ajunge niciodată la robinet. Acest lucru are impact nu doar asupra investiţiilor companiilor de utilităţi, ci şi asupra facturilor la apă, costurile pierderilor fiind inevitabil transferate către clienţii finali, consumatorii”, relevă sursa citată, potrivit Agerpres.
Apa necontorizată nu iroseşte doar resurse hidrice, ci şi energia utilizată sau emisiile de carbon folosite pentru extragerea şi distribuirea apei. Astfel, industria apei este responsabilă pentru 8% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană, iar pierderile totale dintr-un an ar putea acoperi consumul mediu al populaţiilor Austriei şi Germaniei la un loc.
„An de an, pierderile necontorizate de apă pe plan european ajung la o cantitate de CO2 egală cu cea produsă de peste 664 de mii de zboruri Paris – New York. Este important să luăm această informaţie în considerare, pentru că doar prin remedierea scurgerilor, spargerilor sau prin gestionarea corectă a presiunii apei putem contribui direct la acţiunile României de atingere a neutralităţii emisiilor de carbon până în 2050”, a explicat Kenny Khoo, Managing Director Eastern Europe South Xylem.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank