România întăreşte colaborarea cu Canada în domeniul nuclear, în baza unui Memorandum asumat de ambele țări
România întăreşte colaborarea cu Canada în domeniul nuclear după ce ministrul Energiei şi ambasadorul Canadei în România au semnat Memorandumul de înţelegere încheiat între Ministerul Energiei din România şi Departamentul de Resurse Naturale din Canada privind consolidarea cooperării în domeniul Energiei Nucleare Civile, se spune într-un comunicat al ministerului.
Memorandumul a fost semnat de ministrul Energiei Virgil Popescu şi ambasadorul Canadei în România Annick Goulet, în numele ministrului canadian al Resurselor Minerale, Seamus O’Regan Jr., în prezenţa prim – ministrului României Florin Cîţu.
Prin Memorandumul semnat joi se consolidează cooperarea dintre Canada şi România în domeniul energiei nucleare deoarece industria canadiană are o experienţă de excepţie în proiectele CANDU şi deja a realizat cu succes lucrări de renovare şi proiecte noi de construcţie de unităţi CANDU.
„Memorandumul semnat astăzi confirmă relaţiile bilaterale excelente pe care le are ţara noastră cu Canada. Am ţinut să fiu prezent la acest eveniment pentru a arăta că susţin dezvoltarea proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă şi a celor din sectorul energiei nucleare civile din România. Investiţiile sunt vitale şi mă bucur că partenerii canadieni se alătură partenerilor americani pentru a dezvolta domeniul nuclear din ţara noastră”, a declarat premierul Florin Cîţu.
Potrivit sursei citate, partenerii canadieni se vor implica în proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în cele din sectorul energiei nucleare civile din România.
„Mă bucur că în proiectul nostru de modernizare şi construcţie de noi reactoare nucleare, pe lângă partenerii din SUA şi Franţa, ni se alătură şi partenerii canadieni, cu care avem o colaborare foarte bună şi îndelungată în spate, în acest domeniu. Prin semnarea acestui memorandum ne exprimăm interesul comun în consolidarea şi dezvoltarea în continuare a cooperării în proiectele de energie nucleară. Şi nu doar atât: vom încerca să colaborăm pentru a implementa noi tehnologii, care sunt viitorul energiei verzi. Vreau să le mulţumesc partenerilor canadieni, E.S. ambasadorul Canadei în România Annick Goulet şi ministrului canadian al Resurselor Minerale, Seamus O’Regan Jr. pentru suport şi buna colaborare. Totodată, prezenţa prim – ministrului Florin Cîţu la acest eveniment demonstrează cât de important este acest proiect pentru ambele state”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.
De asemenea, se are în vedere întărirea colaborării între companiile relevante pentru îndeplinirea cererii în creştere de forţă de muncă foarte calificată, mobilă şi adaptabilă, în rând cu nevoile actuale şi viitoare din domeniul energiei şi reducerea schimbărilor climatice. Acestea pot include instituţii academice, producători, operatori şi alte organizaţii din industrie.
„Cooperarea nucleară a fost un pilon al relaţiei cu o vechime de 55 de ani dintre Canada-România. Sunt mândră că ne-am reînnoit astăzi angajamentul bilateral prin semnarea acestui Memorandum de Înţelegere şi aştept cu nerăbdare consolidarea schimburilor noastre în toate sferele, de la securitate la comerţ”, a declarat ambasadorul Canadei în România, Annick Goulet, conform Agerpres.
Sursa Foto: Facebook/Virgil Popescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii