
România, între primele zece ţări care nu se supun deciziilor CEDO, alături de Rusia, Turcia, Azerbaidjan, Grecia și Bulgaria
România, împreună cu Rusia, Turcia, Ucraina, Grecia, Ungaria, Italia, Moldova, Azerbaidjan și Bulgaria, sunt primele zece state membre ale Consiliului Europei care, din cauza unor probleme structurale, nu pun în aplicare deciziile de condamnare emise împotriva lor de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, transmite reporter.gr, preluată de Rador.
La această concluzie a ajuns Rezoluția adoptată de sesiunea plenară a Adunării Consiliului Europei, în cadrul unei ședințe hibride, pe baza raportului depus în acest sens de deputatul cipriot din grupul socialiștilor Konstantinos Efstathios.
Rezoluția prevede că, în ciuda progresului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a deciziilor Curții de la Strasbourg și a reducerii continue a numărului de decizii nerezolvate pe agenda Comitetului Miniștrilor – de la aproximativ 10.000 în 2010 la 5.231 la sfârșitul anului 2019, ca urmare a reformei de după conferința Interlaken din 2010 – Adunarea rămâne îngrijorată de numărul cazurilor aflate pe rol în legătură cu probleme structurale.
Este vorba în principal de decizii împotriva Federației Ruse, Turciei, Ucrainei, României, Ungariei, Italiei, Greciei, Republicii Moldova, Azerbaidjanului și Bulgariei.
Rezoluția își exprimă îngrijorarea cu privire la „dificultățile juridice și politice în creștere” în legătură cu punerea în aplicare a hotărârilor Curții, menționând că nicio măsură legislativă sau administrativă națională sau modificări legislative la nivel constituțional nu ar trebui să împiedice acest proces.
Rezoluția, bazată pe avizul Comisiei de la Veneția din iunie 2020, solicită Federației Ruse să modifice recentele amendamente la Constituția sa. De asemenea, se exprimă îngrijorare cu privire la anumite impedimente în calea punerii în aplicare a hotărârilor Curţii pronunțate în cazuri transnaționale sau pentru apariția unor caracteristici transnaționale.
Adunarea Consiliului Europei solicită statelor membre să pună în aplicare hotărârile Curții rapid și pe deplin, în special prin furnizarea de resurse adecvate părților interesate naționale relevante și să stabilească structuri parlamentare pentru a monitoriza respectarea obligațiilor internaționale în materie de drepturile omului.
În sfârşit, Adunarea a recomandat Comitetului Miniștrilor să acorde prioritate cauzelor aflate pe rol de mai mult de cinci ani și să facă uz încă o dată de articolul 46 din Convenție în cazul „unei opoziții puternice din partea unui stat care nu se conformează”, adăugând că acest lucru ar trebui făcut cu parcimonie și în ocazii foarte excepționale.
Sursa: Reporter.gr/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii