România, la un pas de infringement pentru că nu își protejează cetățenii de poluare
România și Grecia au primit un răgaz de două luni de la Comisia Europeană pentru a adopta programele naționale de control al poluării aerului, în caz contrar putând începe procedura de sancționare (infringement), potrivit unui comunicat al executivului european.
România și Grecia sunt două dintre cele mai poluate țări din UE și au mai multe procese în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea indicatorilor asumați.
În 2016, UE a adoptat o directivă – obligatorie pentru toate statele membre – prin care toate țările trebuie să adopte Programe Naționale de Control al Poluării Aerului, programe prin care își asumă măsuri și ținte concrete pentru protejarea cetățenilor.
România nu a adoptat nici până acum acest program, potrivit Comisiei Europene, și are două luni să propună un set de măsuri pentru a evita declanșarea procedurii de infringement. Dacă pierde un eventual proces la CJUE, România va fi obligată să plătească o sumă considerabilă până când va remedia situația.
Foto: Poluarea aerului în Europa în 30 octombrie 2020 / Urad Monitor
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii