G4Media.ro

România, la un pas să beneficieze de același acces la finanțarea europeană…

Sursa Foto: Parlamentul European

România, la un pas să beneficieze de același acces la finanțarea europeană precum statele din Zona Euro

Comisia pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European a aprobat marți amendamentul propus de un grup de eurodeputați din statele non-euro, la inițiativa lui Dragoș Pîslaru (USR PLUS), prin care România va beneficia de acces egal finanțare precum statele din Zona Euro pentru a diminua efectele economice ale pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru că noua prevedere să intre în vigoare mai e necesar să treacă de votul în plenul Parlamentului European și de votul în Consiliul UE (care reunește statele membre).

Practic, prin această propunere, România, alături de celelalte state membre, va putea beneficia de garanții în moneda euro, nu doar în moneda națională. Oferirea aceluiași tratament pentru titlurile emise în euro de statele membre din afara zonei euro va furniza băncilor posibilitatea de a susține finanțarea economiei reale și de a sprijini afacerile și cetățenii afectați de criză.

Amendamentul permite ca toate statele membre din Uniunea Europeană să aibă un acces egal la finanțare și la posibilitatea de a emite datorii pentru a face față efectelor negative ale crizei COVID-19 în situația excepțională din prezent.

“Au fost eforturi constante în ultima lună care au presupus lungi conversații cu responsabilii fiecărui grup pe dosar și, cel mai important, introducerea aceluiași text de amendament de către principalele grupuri politice (PPE, S&D, Renew și ECR)”, a declarat eurodeputatul Dragoș Pîslaru, citat de comunicatul USR PLUS.

În aprilie, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE a semnalat necesitatea introducerii unei excepții la Regulamentul nr. 575/2013 pentru a sprijini finanțarea statelor non-euro în aceleași condiții precum statele membre din zona euro. În urma acestei semnalări, Dragoș Pîslaru a inițiat o scrisoare, semnată de toată delegația României în PE, către vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovksis, în care i-a atras atenția asupra acestei probleme și i-a cerut sprijinul pentru introducerea acestor prevederi.

Propunerea legislativă a Comisiei, prezentată pe 28 aprilie, nu a inclus amendamentul solicitat, iar dat fiind că acest pachet trebuie să fie adoptat de ambele instituții (Parlament și Consiliu) până la finalul lunii iunie, a fost nevoie de un întreg efort de coordonare între europarlamentarii români, polonezi, cehi și bulgari din Comisia de Afaceri Economice și Monetare, toate delagațiile din țările non-euro și Reprezentanțele Permanente ale României și celorlalte țări non-euro pe lângă UE.

Amendamentul susținut și coordonat de Dragoș Pîslaru a fost adoptat cu 43 de voturi pentru, 10 împotrivă și 7 șapte abțineri.

Sursa Foto: Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Si unii inca viseaza la imprumuturi din China sau Turcia . Vin ele alegerile si o sa vedem atunci . Deocamdata sa vedem daca parlamentul voteaza prelungirea sau nu a starii de alerta si din acest vot putem deduce viitorul imediat .

    • Prelungirea starii de alerta va fi votata de toata lumea . Nimeni nu se poate juca politic cu sanatatea oamenilor ,ar fi o tragedie .

  2. Romania trebuie sa beneficieze de aceleasi fonduri ca statele vestice. La cate am facut noi pentru UE si pe cati i-am imbogatit in vest, ar trebui sa primim coronabonduri pe 100 de ani.