G4Media.ro

România, mare scădere a activității din servicii în octombrie

sursa foto: Pixabay

România, mare scădere a activității din servicii în octombrie

Producţia de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană şi cu 1,7% în zona euro în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2023. În schimb, Danemarca, Grecia şi România au înregistrat cel mai semnificativ declin, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), transmite Agerpres.

Cele mai mari creşteri ale producţiei de servicii în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2023, au fost în: Luxemburg (9%), Lituania (8,2%) şi Estonia (6,7%), iar cel mai sever declin în Danemarca (minus 10,3%), Grecia (minus 8,8%) şi România (minus 7,7%).

În rândul statelor membre UE, producţia de servicii a scăzut cu 1,6% pe segmentul „transport şi depozitare”, în timp ce a crescut cu 4,3% pe segmentul „informare şi comunicare”, cu 1,5% la activităţile imobiliare, cu 2% la activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 0,5% la serviciile administrative şi de asistenţă şi cu 0,6% pe segmentul serviciilor de cazare şi alimentaţie publică.

Producţia de servicii a crescut cu 0,5% în UE şi cu 0,3% în zona euro, în octombrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,2% în UE şi un declin de 0,1% în zona euro.

În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creşteri lunare au fost în Polonia (3,2%), Lituania (2,4%) şi Belgia (2%), iar cel mai sever declin în Grecia (minus 2,8%), Slovenia (minus 1,6%) şi Malta (minus 1,1%). În România s-a înregistrat o scădere de 0,9% în octombrie, după un declin de 0,7% luna precedentă.

În rândul statelor membre UE, producţia de servicii a crescut cu 0,9% pe segmentul „informare şi comunicare”, cu 2,3% la activităţile imobiliare, cu 0,7% la activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice şi cu 0,7% pe segmentul serviciilor de cazare şi alimentaţie publică, în timp ce a scăzut cu 0,2% pe segmentul „transport şi depozitare” şi cu 0,3% la serviciile administrative şi de asistenţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.