G4Media.ro

România, nouă etapă în înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Ansamblului…

sursa foto: Facebook/Raluca Turcan

România, nouă etapă în înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Ansamblului Monumental realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi a Frontierelor Imperiului Roman – Dacia

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat pe Facebook că România a primit „aviz favorabil de decizie pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Ansamblului Monumental realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu Brâncuşi Monumental Ensemble of Târgu Jiu şi a Frontierelor Imperiului Roman – Dacia / Frontiers of the Roman Empire – Dacia, în documentele pregătitoare pentru cea de-a 46-a reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial, care va avea loc în India la sfârşitul lunii iulie”, transmite News.ro.

Cele două dosare de nominalizare ale României aflate în evaluare au facut un pas decisiv pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

„Acest excelent şi mult aşteptat rezultat a fost posibil datorită eforturilor susţinute ale unor valoroase echipe multidisciplinare care, sub coordonarea Institutului Naţional al Patrimoniului, au realizat două dosare solide ce argumentează convingător, în ambele cazuri, atât valoarea universală excepţională cât şi sistemul de gestiune şi protecţie dedicat protejării sale. Este un efort comun care astăzi este recunoscut la nivel internaţional şi doresc să le mulţumesc experţilor şi fiecăruia dintre cei implicaţi. Împreună ne bucurăm şi suntem conştienţi de responsabilitatea de a proteja în continuare acest patrimoniu unic”, a mai anunţat Turcan.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...