România nu și-a depus dosarul pentru a găzdui Autoritatea Europeană a Muncii și rămâne una dintre puținele țări UE fără instituții europene. Siegfried Mureșan: Este un mare eșec al Guvernului Dăncilă, în timpul Președinției române
Europarlamentarul Siegfrid Mureșan, purtător de cuvânt al PPE, a acuzat vineri guvernul Dăncilă că a refuzat să găzduiască o instituție europeană nou înființată. Este vorba despre Autoritatea Europeană a Muncii. Într-o postare pe contul său de Facebook, acesta a scris că România avea termen data de 6 mai, pentru depunerea dosarului de înscriere pentru a găzdui această instituție, dar nu a făcut-o.
Consiliul European a anunțat într-un comunicat de presă că alte patru țări și-au depus dosarele: Cipru (Nicosia), Bulgaria (Sofia), Letonia (Riga) și Slovacia (Bratislava) . Ofertele vor fi publicate pe siteul instituției în câteva zile.
Scopul Autorității Europene a Muncii va fi acela de a acorda asistență statelor membre în domeniul mobilității forței de muncă pe teritoriul întregii Uniuni, precum și al coordonării sistemelor de securitate socială.
Instituția va sprijini, de asemenea, statele membre în asigurarea respectării transfrontaliere a legislației relevante a Uniunii, inclusiv prin facilitarea inspecțiilor comune.
Siegfried Mureșan consideră că, dacă și-ar fi depus candidatura, România ar fi avut cele mai mari șanse să câștige pentru că este cea mai mare dintre cele 5 țări membre ale UE care nu găzduiesc încă nici o instituție europeană. Celelalte țări sunt Bulgaria, Croația, Cipru și Slovacia.
Găzduirea sediilor unor asemenea agenții este importantă pentru că aduce locuri de muncă și vizibilitate pentru orașele și țările gazdă și de aceea competiția este în general dură.
Postarea lui Sigfried Mureșan:
”Guvernul PSD – ALDE a REFUZAT ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii! România avea termen până pe 6 mai să se înscrie pentru a găzdui nou-înființata Autoritate Europeană a Muncii (AEM).
De două ori am făcut apel public Guvernului României să depună o candidatură serioasă pentru a găzdui această nouă instituție europeană. Prima dată în martie, după ce Consiliul UE a publicat procedura de selecție a noului sediu, a doua oară la începutul lunii aprilie, când am votat în Parlamentul European regulamentul privind funcționarea instituției.
Am insistat ca România să se înscrie în această competiție fiindcă știam că are cele mai multe șanse să câștige. În primul rând fiindcă este una dintre cele 5 țări membre ale UE care nu găzduiesc încă nicio instituție europeană și fiindcă este cea mai mare dintre aceste țări. Celelalte țări sunt Bulgaria, Croația, Cipru și Slovacia.
În al doilea rând, fiindcă cerințele privind facilitățile pe care trebuie să le aibă noul sediu și noul oraș-gazdă pot fi îndeplinite cu ușurință de un sediu din București.
La finalul perioadei de depunere a candidaturilor, trei din cele patru țări care nu găzduiau o instituție UE și-au depus candidatura pentru găzduirea AEM: Bulgaria (Sofia), Slovacia (Bratislava ) și Cipru (Nicosia), alături de Letonia (Riga), țări și orașe mult mai mici și cu resurse mai mici decât România și București. Letonia, o țară cât 5 județe, găzduiește deja o instituție UE și nu renunță în a găzdui și AEM. Așa obții lucruri în Europa!
Guvernul Dăncilă nu a depus candidatura fiindcă nu este capabilă să obțină nimic pentru România în Europa.
Este un nou mare eșec al Guvernului Dăncilă mai ales că se întâmplă în timpul Președinției române a Consiliului UE. Mai ales că această instituție s-a înființat în timpul președinției române și, cel puțin teoretic, guvernul știa exact ce implică găzduirea acestei autorități.
Cer prim-ministrului Dăncilă să iasă public și să explice de ce a ales să dea cu piciorul șansei ca România să găzduiască în premieră o instituție a Uniunii Europene!”
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu