G4Media.ro

România ocupă locul 4 în UE în ceea ce privește declinul democrafic…

România ocupă locul 4 în UE în ceea ce privește declinul democrafic în 2018

Populația României a scăzut cu 6,6‰ în 2018, potrivit datelor date publicității de către Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.  Declinul demografic al României este depășit în UE doar de către Letonia (-7.5‰), Bulgaria și Croația (ambele cu -7.1‰).  La polul opus se află Malta (+36.8 la 1.000 de locuitori), urmată  de Luxemburg (+19.6‰), Irlanda (+15.2‰) și Cipru (+13.4‰).

Dacă la capitolul  nașteri, România se află în plutonul de mijloc al UE, în privința deceselor țara noastră ocupă  tot locul 4: Bulgaria (15.4‰), Letonia (15.0‰), Lituania (14.1‰) și România (13.5‰). Numărul deceselor din țara noastră l-a depășit pe cel al nașterilor cu 3.9‰, România aflându-se din nou  pe poziția a patra, la egalitate cu Croația și Ungaria. Diferența de până 6,6‰ este dată de emigrarea în alte țări.

Potrivit datelor Eurostat, la 1 ianuarie 2019, populația  Uniunii Europene era estimată la 513,5 milioane de locuitori, în creștere față de 1 ianuarie 2018, când estimarea a fost de 512,4 milioane. Sporul demografic a fost asigurat de migrație, în condițiile în care numărul deceselor a fost mai mare decât cel al nașterilor înregistrate, 5.300.000 față  de 5.000.000. În 2018, populația a crescut în 18 state membre și a scăzut în zece.

Germania are cea mai mare populație din Uniune, de 83 de milioane, înaintea Franței (67 de milioane), Marii Britanii (66,6 milioane), Italiei (60,4 milioane)  și Spaniei (46,9 milioane).

Sursă foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Vă rog să corectați titlul ( demografic )

  2. Păi ce faceţi fraţilor? Hai, daţi-i bice, să prindem locul 1!

  3. Imi place poza folosita,dar nu prea se potriveste pentru tara aleasa de redactor…mai degraba arata a pensionari „speciali”! Or fi parintii lui oprisan,fosti sefi de colhoz,asa da,se explica bunastarea emanata de poza…