G4Media.ro

România, pe primele locuri în UE la rezistența bacteriilor la antibiotice, din…

Sursa foto: Pixabay

România, pe primele locuri în UE la rezistența bacteriilor la antibiotice, din cauza consumului excesiv al acestor medicamente / Pandemia a triplat consumul unor antibiotice / Medic: Când se va trage linie, o să vedem prescrieri cu kilogramele 

România se află pe primele locuri în topul european la rezistența bacteriilor la antibiotice, din cauza consumului excesiv al acestor medicamente, iar pandemia a triplat consumul unor antibiotice, care plasează țara noastră pe locul 3 în UE, potrivit Societății Române de Microbiologie.

Milioanele de vieți salvate ale pacienților cu infecții severe sau prevenite sunt dovada clară a faptului că antibioticele reprezintă cel mai mare progres în domeniul medical al secolului trecut. Din nefericire, unele erori în administrarea de antibiotice au generat rezistența la antimicrobiene care a devenit în timp o amenințare din ce în ce mai mare pentru sănătatea publică, în toată lumea, precizează sursa citată.

Rezistența la antimicrobiene (AMR) apare atunci când microbii supraviețuiesc unui tratament insuficient sau neadecvat, dobândesc rezistență și nu mai răspund la acel tip de tratament. Primul afectat de această rezistență este chiar pacientul care a luat antimicrobiene în mod eronat. Acesta nu va putea fi tratat la infecțiile următoare și, în plus, va transmite microbii rezistenți și către alte persoane, propagând această problemă.

Fără antibiotice eficiente infecțiile sunt mai greu de tratat și crește riscul de răspândire a bolilor, a formelor severe de boală și riscul de deces. Se estimează că 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza infecțiilor cu bacterii multirezistente, dintre care 33.000 în Uniunea Europeană.

România se află în topul țărilor privind această amenințare, iar trendul nu este unul optimist, ci din contră. Pe parcursul ultimului deceniu, inclusiv în ultimul an, s-a înregistrat o creștere a consumului de antibiotice cu spectru larg, antibiotice cu un risc mai mare de rezistență bacteriană. Astfel, țara noastră, alături de țări precum Bulgaria și Grecia, se situează în top 3 atât în privința consumului de antibiotice cu spectru larg, cât și al rezistenței la antimicrobiene (AMR).

Deși virozele nu se tratează cu antibiotice, în România, în anul 2020, consumul de macrolide (o clasă de antibiotice) a crescut cu 44% în contextul infecției cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, consumul azitromicinei, în special, a înregistrat o creștere de 193% față de 2019.

Ceea ce s-a întâmplat la noi anul trecut, când cel puțin în prima parte a pandemiei, antibioticele erau invocate ca și tratamente în infecția cu SARS-CoV-2, probabil că a creat un anumit pattern care a continuat și s-a amplificat în anul 2021. Asta vizavi de tratamentul cu macrolide al acestui tip de infecție virală, lucru care s-a dovedit neadevăr și, din păcate, și periculos”, a menționat prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, în cadrul conferinței „Antibioticele între acces și exces: utilizăm responsabil – oprim rezistența”.

“Vorbind de evoluția consumului de macrolide, la noi se folosesc eritromicina, spiramicina, azitromicina, claritromicina, iar virozele nu se tratează cu antiobiotice. Ce s-a întâmplat la noi în 2020? Iată, aproape o triplare a consumului de azitromicină, care ajunge la valorile consumului întregii clase de macrolide din anul 2019. Brusc, de la o poziție aflată undeva pe la jumătatea clasamentului în UE, sărim pe locul 3, exact din cauza acestui consum ridicat de azitromicină”, a precizat prof. dr. Gabriel Popescu de la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.

Valori ale indicelui de utilizare a antibioticelor cu risc mare de a selecta bacterii rezistente în spitale, în anii 2019 – 2020

Pe când media ponderată, raportată la numărul de locuitori din UE, arăta o utilizare 37% (2019) și 38,6% (2020), România a înregistrat un procent de utilizare de 55,4 % în 2019 și 55,1% în 2020, ceea ce ne situează pe locul 2 în UE la acest capitol, cu aproape 20% peste media europeană.

Pentru anul 2020, au fost colectate datele de la 16 laboratoare care fac parte din sistemul de supraveghere de tip sentinelă din România, prin care se poate caracteriza profilul de rezistență la principalele opt specii bacteriene care determină infecțiile invazive. Astfel, specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) au constatat că, nivelul de rezistență este și rămâne unul ridicat pentru aproape toate speciile bacteriene la antibioticele analizate.

Suntem pe locul 2 în UE în topul rezistenței extinse la antibiotice când vine vorba de bacterii precum: Pneumonia aeruginosa, Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae. Pe locul 3 în UE ne situăm în privința rezistenței la antibiotice în cazul bacteriei Acinetobacter spp, iar și pe locul 5 la Enterococcus faecium”, a menționat dr. Roxana Șerban din cadrul INSP.

“Se estimează că, până în 2030, consumul uman global de antibiotice va crește cu peste 30%. Cele mai pesimiste estimări arată o creștere chiar de 200% dacă ratele actuale de consum vor continua să crească”, a declarat Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – București.

Fenomenul consumului de antibiotice „cu pumnul” chiar și la o banală infecție respiratorie sau o afecțiune dentară este răspândit în Romania pe de-o parte din cauza prescrierii eronate din partea unor medici, iar de cealaltă parte, într-un procent semnificativ, din cauza automedicației realizate pe considerente nefundamentate științific, mituri și fake-news. Sunt extrem de des întâlnite situațiile când pacienții vin, mai ales în cabinetele medicilor de familie, și cer chiar ei antibiotice pentru că „asta știu că trebuie”, se arată în comunicat.

Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov: “Lăsând la o parte faptul că pacienții au pe acasă niște antibiotice păstrate, iau de la vecini sau primesc din farmacii fără rețete, există și această prescriere eronată din partea medicilor, iar excesul se înregistrează mai ales în ambulatoriu. Dacă vorbim de exemple de boli în care nu avem nevoie de tratamente antibiotice și totuși dăm tratamente antibiotice, cele mai frecvente sunt infecțiile acute de căi respiratorii și includem aici și Covid-19. Despre această situație spunem că, atunci când se va trage linia și se va face o socoteală, vor fi înregistrate prescrieri de antibiotice cu kilogramele pentru această boală în ambulatoriu, și mai nou, în unitățile de primări urgențe și la Salvare.

”Pentru că antibioticele sunt considerate panaceu universal, medicii care nu le prescriu nu mai sunt considerați medici adevărați. Noi, având un tip special de comunicare cu pacienții, suntem puși în doua situații, în acest ultim an și jumătate. Una în care pacienții primesc, de exemplu în cazul Covid, un antibiotic sau medicație de la camerele de gardă sau de la serviciile de ambulanță. Atunci, întreabă: <Doamna doctor, ce să fac, să iau aceste medicamente sau să nu le iau?> Asta este partea bună, când pacientul are încredere și te sună să te întrebe, iar tu poți să intervii și sa faci cumva ajustarea medicației. A doua situație este de genul: <Dar soțul meu a primit aceste medicamente, dumneavoastră de ce nu vreți să mi le dați?>”, a adăugat Sandra Alexiu.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Poate inteleg si obsedatii lui Pfizer ca vaccinul in exces dauneaza grav sanatatii.
    Asadar, consumati in continuare minimum 2 litri de vaccin pe zi.

    • + 1
      Intradevar, e foarte posibil ca vaccinul in exces sa dauneze grav imunitatii organismului.

    • i.di.ot si.ni.stru, aici e vorba de antibiotice, nu de vaccin. sunt total diferite. dupa mintea ta lipsa, ce inseamna „vaccin in exces” pro.stu’ sa.tului?

  2. De-aia a trebuit sa merg acum vreo 2 ani cu copilul care tusea la 3 doctori si mi-au dat fiecare cate o sacosa de siropuri si bomboane probabil ale unor firme pe care le promovau pana am ajuns la camera de garda dupa o noapte in care nu inchisese un ochi de la tuse si s-a milostivit cineva sa prescrie un antibiotic , nu inainte de a da ochii peste cap „ca de ce am stat pana acum”???
    Da, i-a trecut.
    Eu inteleg sa fie un control strict, in special in provincie ca se cunosc unii cu altii si obtin usor fara reteta. Iau 2 pastile, se simt mai bine si nu mai iau. Iar se simt rau si tot asa, normal ca apare rezistenta. Dar daca vezi ca e o problema, nu tine omul sa-si dea sufletul cu 3 ceaiuri.

  3. Dacă este să enumerăm factorii care au dus la această situație, poate că ar trebui să începem cu instituțiile care se ocupă cu controlul sanitar-veterinar al alimentelor de import și al producătorilor locali, am trece prin sistemul medical prea axat pe scest tio de tratament predominant din anii ’50 și ne-am opri la lanțurile farmaceutice.Nu m-aș grăbi să arunc anatema asupra a ceea ce a devenit deja o marotă a oricărui huvern, cum că.politicienii mustesc de bune intenții dar poporul este prost, înapoiat etc.

  4. Dacă este să enumerăm factorii care au dus la această situație, poate că ar trebui să începem cu instituțiile care se ocupă cu controlul sanitar-veterinar al alimentelor de import și al producătorilor locali, am trece prin sistemul medical prea axat pe scest tip de tratament predominant din anii ’50 și ne-am opri la lanțurile farmaceutice.Nu m-aș grăbi să arunc anatema asupra a ceea ce a devenit deja o marotă a oricărui guvern, cum că politicienii mustesc de bune intenții dar poporul este prost, înapoiat etc.

  5. nevaccinatii-s de vina, clar.

  6. Romania prescrie antibioticele la plesneala, fara antibiograma.