România, pe scurtătură către ieșire

Când unii șoferi încalcă toate regulile de circulație pentru a avansa mai repede decât ceilalți, traficul se blochează și mai rău. Din cauza unui număr mic de indisciplinați se formează dopuri în intersecții, haosul crește, cozile se lungesc, accidente, orașul se dă peste cap.

Numai frica de sancțiune și educația schimbă comportamentul la volan. Dacă frica de lege dispare, cazurile de indisciplină se înmulțesc vertiginos. Dacă participanții la trafic mai sunt și prost educați, mai bine te muți. Eventual în altă țară.

Luând-o mereu pe scurtătură, toți șmecherii din trafic se vor simți mai isteți și mai câștigați, mult superiori celorlalți fraieri care așteaptă cuminți la semafor, prizonieri în cozi interminabile. În realitate, totul merge prost când arbitrariul devine regulă și toată lumea sare peste rând. Nimeni n-are nimic de câștigat.

Problema e că scurtătura a devenit obsesie națională și regională. Șoferii intrați pe contrasens din UE se numesc astăzi Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu la București, Viktor Orban la Budapesta, Jarosław Kaczyński la Varșovia. Cu toții propun scurtătura ca proiect de țară, drumul înfundat, intrarea pe sens interzis, fentarea regulilor sau chiar ieșirea de pe drumul european.

Proiectul democratic început în urmă cu 30 de ani, imediat după căderea comunismului, se apropie periculos de faliment în toate aceste țări. Adevărul e că România, Bulgaria sau Ungaria nu au fost prea bine pregătite pentru intrarea în UE. În absența unor reforme reale și sustenabile în economie, justiție, educație și alte sectoare-cheie, am intrat la limită. Noroc istoric. Ideea generoasă că le vor face după aderare s-a dovedit utopică.

Nici Bruxellesul n-a găsit metodele eficiente de disciplinare a noilor veniți, nici aceste țări n-au arătat vreodată prea mult respect față de valorile europene. Le-au mimat cu talent ani de zile, dar nu le-au internalizat nici un moment. Drept rezultat, generațiile ieșite din comunism și încă profund marcate de efectele lui nocive au produs cam același tip de țară în Estul Europei: au creat forme fără fond, aristocrații bugetare, birocrații infernale, sisteme nefuncționale, dar profund corupte.

Din ele, fug pe capete toți cei care caută o țară sau comunități mai prietenoase, cu reguli valabile pentru toți. Țările din Est se golesc în viteză de cetățeni, lăsând în urmă populații confuze și populiști talentați.

Corupția este și ea tot o scurtătură, calea către prosperitate personală și sărăcirea celorlalți. Într-o democrație funcțională, corupția ar trebui să fie și scurtătura către închisoare. Pe acest drum supra-aglomerat s-au născut, cel puțin în România, ideile despre exit.

Un viraj scurt de pe autostrada civilizată, cu semne de circulație, limită de viteză, reguli și polițiști, și gata, am scăpat de amenzi. Ce câștigăm dacă ieșim? Fiecare face din nou ce vrea, conduce cum îl taie capul. Singura regulă este să dai tare din claxon și vei fi mereu în vârful lanțului trofic.

Polițiștii cu regulile lor, din țară și din afara ei, ne omoară avântul, pun frână dezvoltării și amenință libertatea de a face orice.

Având această convingere, Polonia sfidează Curtea de Justiție a Uniunii Europene (însăși ideea de regulă comună), Ungaria înjură Bruxellesul pe tema migrației, altfel o problema inexistentă în țara vecină, iar Dragnea și Tăriceanu au dat tonul Roexit-ului după ce prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a deconspirat fără menajamente impostura.

Timmermans le-a cerut să nu se mai ascundă în spatele poporului pentru a justifica distrugerea justiției și a spus că nu vrea ca valorile familiei, în care crede, să fie transformate ”în argumente pentru a justifica homofobia”.

”Nu mi-am imaginat niciodată că o țară intrată în Uniunea Europeană va fi amenințată în felul acesta, atât de brutal. (…) Chiar nu cred că domnul prim-vicepreședinte Timmermans poate să spună poporului român cum trebuie să voteze la acest referendum. Chiar nu cred că nimeni din spațiul Uniunii Europene poate spune poporului român cum să definească în Constituție căsătoria”, a declarat Dragnea, în cea mai categorică ieșire anti-Bruxelles de până acum.

Măștile au căzut definitiv de pe fețele liderilor PSD-ALDE. Partidul domnului Tăriceanu tocmai l-a invitat în Parlamentul European pe Daniel Dragomir, primul susținător deschis al Roexit-ului. De acum. și-au dat arama pe față și joacă la vedere.

Toți populiștii Europei pretind că au descoperit o scurtătură, o spărtură în gard, un portal misterios care ne va transporta într-o clipită spre tărâmul prosperității eterne. Cu toții vând iluzii și spaime, agită fantasma izolaționismului, ne invită în confortul valorilor tradiționale contrapuse Occidentului decandent, cultivă frica ura față de străin, față de minoritar, față de celălalt, descris ca dușmanul de moarte, în fine, ridică toate perdelele de fum posibile pentru a-și acoperi adevăratele intenții.

Rețeta clasică. Așa s-au născut toate dictaturile și autocrațiile.

Roexit-ul românesc arată cel mai caraghios dintre toate celelalte mișcări anti-UE. Arată ca o evadare la propriu organizată de un grup de borfași care fug de pușcărie. N-are ideologie proprie, doar o gargară conspiraționistă de extracție penală.

În realitate, în afara UE nu ne așteaptă nimic bun. Am mai fost acolo, în no-mans-land-ul istoriei, în țara regulilor valabile doar pentru fraieri, în care înflorește corupția și doar șmecheria prosperă.

Acolo se zbat astăzi țări ca Ucraina, Moldova, Muntenegru, Bosnia sau Serbia. Dincolo de gardurile UE nu ne așteaptă decât Rusia și o mare de sărăcie.

Încă stă în puterea noastră să evităm un nou accident istoric de proporții. Va trebui să-i luam cumva volanul șoferului cu cazier și un pomelnic de amenzi la activ, să-l oprim din goana lui nebună spre prăpastie, înainte să tragă după el o țară întreagă.

Ar fi complet ridicol să ne prindă 1 ianuarie 2019 la cârma Uniunii Europene, cu o Românie condusă de un guvern care face tot ce-i stă în putere să ne scoată din Europa.