România, peste media UE în privința ponderii taxelor de mediu în veniturile totale din taxe
Statul român a încasat în 2018 taxe de mediu în valoare de 4,239 miliarde de euro, respectiv 7,95% din veniturile totale din taxe şi contribuţii sociale, în creştere faţă de 3,674 miliarde de euro, sau 7,85% din veniturile totale din taxe şi contribuţii în anul 2017, arată datele publicate miercuri de Eurostat, citate de Agerpres.ro.
Veniturile din taxe de mediu ale celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au ridicat la 324,6 miliarde de euro în 2018, ceea ce reprezintă o creştere de 3% în termeni nominali faţă de anul 2017 şi cu 49% faţă de 2002. Taxele pe energie au fost responsabile pentru cea mai mare parte (77,7%) din veniturile din taxele de mediu ale UE în 2018, urmate de taxele pe transport (19,1%) şi taxele pe poluare şi resurse (3,3%).
La nivelul Uniunii Europene, taxele de mediu au avut în 2018 o pondere de 6% în veniturile totale din taxe şi contribuţii sociale. România se situează din acest punct de vedere deasupra mediei europene, ponderea taxelor de mediu în totalul veniturilor statului din taxe şi contribuţii sociale fiind de 7,95%. Doar în 10 state membre UE ponderea taxelor de mediu în totalul veniturilor statului este mai mare decât în România.
Contribuţia taxelor de mediu la veniturile totale din taxe şi contribuţii sociale variază semnificativ în rândul statelor membre. Ţările unde în anul 2018 taxele de mediu aveau cea mai mare pondere au fost: Letonia (10,9%), Bulgaria (9,8%), Grecia (9,5%), Slovenia (9,4%) şi Croaţia (9,3%).
La polul opus, ţările membre unde taxele de mediu aveau cea mai mică pondere în totalul veniturilor statului din taxe şi contribuţii sociale au fost: Luxemburg, (4,4%), Germania (4,5%) şi Suedia (4,8%).
sursa foto: www.freepik.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii