G4Media.ro

România primește joi primul sistem Patriot, din cele 7 achiziționate de statul…

România primește joi primul sistem Patriot, din cele 7 achiziționate de statul român

Premierul Ludovic Orban va recepționa joi primului sistem de rachete sol-aer Patriot care a fost livrat României.

Reprezentanții companiei Raytheon au anunțat din mai că „primul sistem Patriot construit pentru România va deveni operațional în câteva luni”.

Sistemul e conceput să ajute Armata Română să asigure protecția aeriană a țării.

România a achiziționat șapte sisteme Patriot

Sistemul Patriot a fost testat și perfecţionat în luptă de-a lungul ultimilor 20 de ani de când se află în serviciu operaţional. Un număr de 17 țări dețin mai mult de 220 de astfel de sisteme. Și România a achiziționat șapte sisteme Patriot, cea mai recentă versiune, urmând ca primul să intre, joi, în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Din cele 7 sisteme achiziționate, patru sunt pentru Forțele Aeriene, iar promisiunea a fost că acestea vor fi livrate în a doua parte a anului 2020. Alte trei sisteme Patriot sunt destinate Forțelor Terestre și ar urma să ajungă până la sfârșitul anului 2022.

Sursa Foto: patriot-wiki

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Pai si cu scolile alea cu wc in curte fara apa ???

  2. tu chiar ma iubesti ? 🙂

  3. O sa mor sti ?

    Mi-a pocnit omvena in cap.

    Toate venele imi sunt afectate , cred ca am ceva anevrism in partea stanga cap …

    Ghinion …

    genetic

    poate s-o indura Dumnezeu si oi gasi

    Dragostea. 🙂

  4. Cerul si Pamantul. 🙂

  5. Monster Energy. 🙂

  6. Patrocle ! 🙂