
România, principala țintă a investițiilor făcute de companii ungare cu sprijinul guvernului de la Budapesta
Statul ungar a sprijinit 50 de companii în vederea realizării unor proiecte de investiţii în afara ţării, din care cele mai multe (15) au fost anunţate în România, transmite agenția maghiară de presă MTI.
Péter Szijjártó, ministertul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, a declarat că expansiunea internaţională a companiilor ungare este un proces lung, iar tot mai mulţi jucători din economia ungară realizează investiţii semnificative în străinătate.
Ministrul a subliniat că “strategia de investiţii externe” a guvernului are ca obiectiv tocmai sprijinirea acestor companii.
Potrivit informaţiilor prezentate, statul ungar a sprijinit în cadrul acestei strategii 50 de companii, în valoare totală de 70 de miliarde de forinţi (196 milioane de euro), în timp ce companiile vor efectua, bazându-se pe acest sprijin, dezvoltări la amplasamentele lor în străinătate în valoare de 140 de miliarde de forinţi (392 milioane de euro). Lista investiţiilor este condusă de România, unde au fost anunţate 15 investiţii, urmată de Serbia cu 10 proiecte de investiţii.
Printre marile companii maghiare cu afaceri în România se numără banca OTP și lanțul de benzinării MOL.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii