G4Media.ro

România, printre cei mai mari parteneri comerciali ai Bulgariei. Rusia, la coada…

Sursa foto: Unsplash / Neven Myst

România, printre cei mai mari parteneri comerciali ai Bulgariei. Rusia, la coada listei

Analiză a publicației bulgare ACTUALNO, preluată de Rador:

Expulzarea celor 70 de reprezentanți diplomatici ruși din Bulgaria este subiectul principal încă de săptămâna trecută. Duminică, două avioane de la Moscova au decolat de pe Aeroportul Sofia, transportând în Rusia personalul ambasadei împreună cu familia. Această mișcare, precum și o posibilă ruptură a relațiilor diplomatice ale Bulgariei cu Rusia, a condus la comentarii despre pierderea „vastelor piețe rusești”.

Dacă ne uităm la statistici, însă, vom observa că astfel de afirmații sunt nefondate. Potrivit datelor Observatorului Complexității Economice (OEC) – pentru 2020 (n.a. – ultima perioadă de raportare), businessul bulgar a exportat către Rusia bunuri și servicii în valoare de 577 de milioane de dolari. „Este cu 53 de milioane de dolari mai puțin decât în 2019 – cu mult înainte de război… scuze – „operațiunea militară specială” și guvernarea premierului Kiril Petkov”, a comentat, pe Facebook, Gherghin Borisov de la „Salvați Sofia”.

O consultare a site-ului OEC arată că, în anul 2020, economia bulgară a făcut exporturi mai mari către alte 15 țări, comparativ cu cele către Rusia. Lider este Germania, unde mediul de afaceri bulgar exportă bunuri și servicii în valoare de 5,31 miliarde de dolari – sau 16% din total. Bulgaria exportă 2,94 miliarde de dolari (8,86%) către România, iar 2,51 miliarde de dolari (7,58%) către Italia. Urmează Turcia, unde businessul bulgar exportă bunuri și servicii în valoare de 2,1 miliarde de dolari (6,33%), Grecia – 2,01 miliarde (6,07%), Franța – 1,23 miliarde (3,7%), China – 1,21 miliarde (3,64%). În Belgia (3,45%), Olanda (2,65%), Polonia (2,53%), Spania (2,38%), SUA (2,37%), Cehia (2,35%), Marea Britanie (2,34%), Serbia (1,95%), Austria (1,85%) și Ungaria (1,77%), Bulgaria exportă, de asemenea, mai mult decât în Rusia. Ponderea exporturilor economiei bulgare către Federația Rusă este de 1,74%. Cea mai mare parte a acestora este reprezentată de medicamente (26,8%). De asemenea, sunt exportate nave de croazieră, feriboturi, nave de marfă, frigidere și congelatoare, mașini și motoare, baterii electrice etc.

În 2020, Bulgaria este pe locul 59 în lume în ceea ce privește exporturile totale. Cea mai mare pondere a acestora este reprezentată de cuprul rafinat și aliajele de cupru neprelucrate (1,2 miliarde de dolari), medicamente (1,08 miliarde de dolari) și minereuri și concentrate de metale prețioase (761 milioane de dolari). În anul respectiv, Bulgaria a fost cel mai mare exportator mondial de pirite de fier (36,8 milioane de dolari).

„Exportul total al economiei bulgare către Rusia este de 1,74% – cu 0,33% mai mult decât cel pentru Macedonia de Nord – o țară cu populația din Sofia, Plovdiv și Varna la un loc. Deci, poate oare înceta Bulgaria cu prostiile despre pierderea grea pe care Rusia o reprezintă pentru economia țării?”, scrie Gherghin Borisov. (Traducerea Rador: Mirela Petrescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...