”România relaxată”. Exemplul personal al președintelui Iohannis

Poate că vor mai trece ani până când vom vedea rezultatele ambițiosului program prezidențial ”România Educată”, însă un nou proiect pare că se bucură deja la Cotroceni de un real succes.

”România relaxată” reprezintă mai mult decât proiecția unei viziuni: este mod de viață, stilul unic, inconfundabil al președintelui Klaus Iohannis de a întoarce spatele realității când țara arde.

Niciun președinte dinaintea lui n-a reușit performanța de a rămâne calm, imperturbabil, în fața furtunilor istorice care se succedă amețitor: pandemia, criza politică internă, războaiele altora și multe altele.

Adversarii lui i-ar spune nesimțire politică, o durere în cot de tot și de toate sau indiferență cosmică față de marile probleme, dar adevărul este că relaxarea președintelui pare ceva mai sofisticat, o întreagă filozofie de viață.

Doar un spirit bine antrenat în tehnica relaxării reușește performanța de a juca netulburat o partidă de golf în plină criză guvernamentală pe care tot el și partidul său au declanșat-o.

Cu explicația cam bizară că nu este un sport exclusivist, ci accesibil tuturor indiferent de vârstă, președintele a plutit din nou peste România și crizele ei majore.

Numai un politician desprins de realitate găsește nimerit a recomanda jocul de golf tuturor categoriilor de cetățeni.

Dacă adăugăm la cele câteva terenuri de golf din țară și câmpurile agricole, cu cartofi pe post de bile, cu sapa manevrată ca o crosă și cu mușuroaiele de cârtițe în loc de găuri, atunci, da, jumătate de Românie se poate apuca chiar de mâine de acest sport adaptat maselor în zdrențe.

Dar există, cum spuneam, o viziune diferită la Cotroceni. De acolo, de sus, din înălțimile rarefiate ale puterii, președinte vede lucrurile Altfel, într-un fel care nu încetează să uimească opinia publică.

În România relaxată, vacarmul cotidian se estompează subit, atât de mult încât nici măcar vuietul războiului nu se mai aude. În ziua intrării talibanilor la Kabul, președintele Iohannis s-a întors pe partea cealaltă și a fixat alarma pentru săptămâna următoare, când a convocat CSAT-ul după o siestă prelungită.

Nici criza guvernamentală, guvernul care stă să cadă, explozia prețurilor la facturile din energie, nu-i stârnesc mari emoții. Tocmai când țara arde, președintele Iohannis decide să se pieptene cu grijă, să-și aranjeze un papion elegant sub bărbie și să facă poze de june-prim pe faleza de la malul mării, spre invidia adversarilor care s-au și grăbit să-l compare cu un chelner.

La palatul Cotroceni timpul se scurge diferit față de România de peste gard. Ședințele furtunoase cu consilierii, dosare grele de politică externă, urgențele pandemiei? Să mai aștepte la ușă până când găsește mai întâi, împreună cu grădinarul, soluții la spinoasa problemă a trandafirilor din parcul palatului. Grădinăritul, tăiatul trandafirilor,  i-a adus mereu acea stare de liniște mult visată. Doar acasă, la Sibiu, a mai avut parte de ea.

Valul patru al pandemiei lovește o Românie relaxată la fel de mult ca președintele ei: cu restricții minime, cu stadioane pline, cu zeci de mii de oameni înghesuiți la concerte, cu școli deschise doar pentru a fi închise la loc, cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Europa, cu un premier relaxat și el printr-o Vamă Veche pustie. Urmează peste câteva zile Congresul PNL cu câteva mii de persoane.

Valul patru lovește pentru prima dată, puternic, în copii, mai ales în cei vulnerabili și nevaccinați. Or, nici măcar această perspectivă îngrozitoare, de a avea terapia intensivă și saloanele de spital pline cu copii, nu l-a determinat să facă împreună cu Guvernul gesturi hotărâte pentru a promova vaccinarea în rândul copiilor peste 12 ani.

În liniștea adâncă a Palatului Cotroceni,  singurele planuri cu adevărat elaborate par a fi următoarele ieșiri cu bicicleta prin oraș, descoperirea de noi trasee montane sau terenuri de golf. Pas cu pas, președintele Iohannis se îndreaptă către finalul celui de-al doilea mandat fără să lase în urmă nicio dâră. Cu crosa de golf pe umăr, trece, ca într-o veșnică drumeție, prin istoria acestei țări.

Lasă în urma sa o Românie mult prea relaxată pentru a putea pretinde că a condus-o vreodată cu adevărat sau că i-a păsat de soarta ei.