G4Media.ro

România s-a calificat fără probleme la Campionatul Mondial de handbal, după returul…

sursa foto: Facebook/ Federația Română de Handbal

România s-a calificat fără probleme la Campionatul Mondial de handbal, după returul cu Portugalia

Naţionala de handbal feminin a României a învins şi miercuri, la Paredes, reprezentativa Portugaliei, scor 28-24 (13-8), în manşa retur din faza play-off a Campionatului Mondial din 2023 şi s-a calificat la turneul final, pentru a 26-a oară în istorie, transmite News.ro.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Santiago 5 goluri, Rodrigues 4, pentru Portugalia, respectiv Ostase 5 goluri, Pintea 4, Laslo 4, pentru România.

În tur, tricolorele s-au impus la scor, cu 35-20 (19-12), iar cu dubla victorie obţine calificarea la turneul final al Campionatului Mondial.

Celelalte echipe europene calificate din play-off sunt Ucraina, Cehia, Germania, Slovenia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Polonia, Spania.

Campionatul Mondial va avea loc în premieră în trei ţări, Danemarca, Suedia şi Norvegia, între 29 noiembrie – 17 decembrie, cu 32 de echipe naţionale la start.

Europa are 16 locuri alocate, iar şase dintre acestea au fost ocupate direct de echipele naţiunilor gazdă, cărora li s-au alăturat Muntenegru, Franţa şi Olanda, în urma clasărilor la CE2022.

România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, iar în 2023 va fi pentru a 26-a oară.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...