G4Media.ro

România și Bulgaria vor colabora pentru a reduce importul de mașini vechi

Sursa foto: pexels

România și Bulgaria vor colabora pentru a reduce importul de mașini vechi

Autoritățile celor două țări vor constitui un grup de lucru comun pentru diminuarea importului de maşini vechi şi stabilirea unui mecanism comun de monitorizare a importurilor de vehicule uzate, conform unui comunicat al Ministerului Mediului, preluat de Agerpres.

„România şi Bulgaria dezvoltă proiecte şi programe bilaterale pentru protecţia mediului. Autorităţile responsabile din cele două ţări au convenit intensificarea colaborării şi generarea de politici comune pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, managementul corect al deşeurilor şi reducerea poluării fluviului Dunărea şi Mării Negre”, se arată în comunicat.

Discuţiile s-au purtat în cadrul sesiunii de consultări inter-guvernamentale româno-bulgare care au avut loc vineri, 29 martie, la Bucureşti, atunci când viceprim-ministrul şi ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, a avut reuniuni bilaterale cu ministrul bulgar al Mediului şi Apelor, Neno Dimov şi cu Mariyana Nikolova, viceprim-ministru pentru politici economice şi sociale al Guvernului Bulgariei, cea care coordonează şi politicile de mediu.

„Având în vedere problematica maşinilor second-hand, discutată deja la nivel bilateral, precum şi în cadrul Consiliului de Mediu din octombrie 2018, ne reiterăm interesul de a constitui un grup de lucru comun pe această temă, care să analizeze situaţia din cele două ţări, în vederea identificării de soluţii care să ajute la diminuarea importului acestor maşini şi îmbunătăţirea calităţii aerului”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu, în cadrul întâlnirii cu ministrul bulgar al Mediului.

Cei doi demnitari au convenit asupra dezvoltării unei colaborări în ceea ce priveşte stabilirea unui mecanism comun de control şi monitorizare a importurilor de vehicule uzate destinate comercializării sau dezmembrării, pentru prevenirea generării de astfel de deşeuri pe teritoriul României şi Bulgariei.

Totodată, partea română şi cea bulgară au fost de acord că este esenţială semnarea unui Memorandum de înţelegere privind reducerea poluării cu plastic a Mării Negre şi a fluviului Dunărea, în sectorul comun de graniţă.

În cadrul discuţiilor s-a mai convenit realizarea unui schimb de experienţă privind prevenirea generării deşeurilor municipale: provenite din gospodăriile din mediul urban, ca suport pentru crearea unui sistem sustenabil de gestionare a acestora, la nivelul comunităţilor locale; în instituţiile publice de mediu, ca sistem suport pentru crearea unei platforme intranet, cu evidenţierea celor mai bune practici.

Sursa foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Iar constituie astia un grup de lucru infractional!
    Cata gargara politicianista!

  2. Nu cred.
    In cooperare.
    Demagogie.
    Sunt bani negri de la samsari care merg la partid.

  3. Hai ba ce dracu, ce stire e asta, Romania….. Bulgaria…
    G4media ai scazut in ochii mei :).

  4. Fiecare madama care ajunge la mediu vrea sa isi faca aranjamente cu bulgarii pentru masini. Niica nou sub soare…

  5. Politicienii se gândesc doar la hoții. Ei ar trebui sa trateze cauza, și nu efectul.Daca politicienii nu ar fura, și ar face acele lucruri pt. care au fost aleși prin care ar crește nivelul de trai al cetățenilor, atunci oamenii și-ar permite mașini noi, nu sh.

  6. Context: sute de mii de mașini înmatriculate, încă, in Bulgaria! Taxa auto ce trebuie restituită! O nouă taxă auto, care se “inventează”… Puneți-le cap la cap și, ghici, ce urmează? Adio, Înmatriculări pe Bulgaria!