România, succes categoric cu SUA în faza secundă a Cupei Mondiale de tenis de masă pe echipe mixte
România a avut nevoie de doar trei meciuri pentru a învinge categoric SUA, scor 8-0, la Cupa Mondială pe echipe mixte 2024 din China.
Tricolorii au reuşit victoria la cea mai mare diferenţă de scor din Chengdu, China, în această dimineaţă, contra favoritei 15.
Perechea de dublu mixt Ovidiu Ionescu / Bernadette Szocs (10 mondial) s-a asigurat că aduce României un avantaj considerabil încă din start şi a dictat jocul cu Xiangjing Zhang / Sally Moyland, pentru 3-0 (11-5, 11-7, 12-10).
La masă a urmat Elizabeta Samara (51 mondial), într-un meci cu Ke Tiffany (216 mondial) în care echilibru a existat doar în primul set. Până la final, tricolora a arătat un joc consistent, pentru 3-0 (12-10, 11-5, 11-4).
Ultimul meci s-a încheiat la 2-0. Cu Nandan Naresh (155 mondial), Eduard Ionescu (78 mondial) a fost inspirat pentru a închide primul set la 13-11, ca mai apoi să găsească noi lovituri câştigătoare pentru 11-7.
După 8-0 cu SUA, pentru România urmează duelul cu Japonia, azi, de la 11:00, o întâlnire importantă pentru ierarhia finală din faza a doua a competiției, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank