
România, tot fără centre de mari arși, la peste 9 ani de la tragedia din clubul Colectiv / Cel mai avansat proiect a ajuns la 60%, iar alte două la doar 20%, potrivit Ministerului Sănătății
Ministerul Sănătății a anunțat, luni, stadiul de realizare a celor trei centre de mari arși care se construiesc în România. Promise de peste 10 ani (de Guvernul Ponta în anul 2014), înainte de tragedia din clubul Colectiv, niciun centru pentru marii arși nu a fost construit în România. În prezent, cel mai avansat proiect este cel de la Timișoara, care este realizat în stadiu de 60%, potrivit Ministerului Sănătății. Celelalte două, din București și Târgu Mureș, sunt abia la 20%.
Termenul de finalizare pentru cele trei centre este sfârșitul anului 2025 – trimestrul I / 2026.
- Între timp, Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila a emis în anul 2022 un ordin prin care a prelungit până în anul 2025 tratarea marilor arși în unitățile pe care le au câteva spitale din România, dar care nu se ridică la standardele unui centru de mari arși. G4Media a scris pe larg aici.
„Ministerul Sănătății (MS), prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) implementează Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar.
Proiectul include activitățile și fondurile necesare pentru elaborarea proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru edificarea a trei centre moderne pentru tratamentul pacienților cu arsuri severe, respectiv la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara (realizat 60%), Spitalul Clinic de Urgență Copii “Grigore Alexandrescu” București (realizat 20%) și Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș (realizat 20%)”, a precizat, luni, Ministerul Sănătății.
Acesta menționează că „proiectul pentru aceste centre, demarat în anul 2018, era blocat, fără nici un progres, la sfârșitul anului 2021”, iar în urma negocierilor purtate de minister cu Banca Mondială, proiectul a fost reluat în anul 2022 si prelungit până în anul 2026.
Noile clădiri în curs de realizare pentru centrele de mari arși includ blocuri operatorii, secții de Anestezie-Terapie Intensivă și Unități de Primiri Urgențe si conexiunea cu UPU existente (SCJU Tg. Mureș și SCUC Gr. Alexandrescu București). Valoarea totală estimată pentru realizarea celor 3 obiective este de aprox. 220 mil. Euro iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este sfârșitul anului 2025 – trimestrul I / 2026, precizează Ministerul Sănătății.
În paralel, Ministerul Sănătății prin UMPBM a început procedurile de achiziție a echipamentelor noi aferente celor trei centre de tratare a pacienților cu arsuri severe și a constituit grupurile tehnice de lucru la nivelul fiecărui centru în vederea lansării procedurii de licitație. Necesarul de finanțare pentru echipamente se ridică la suma de aprox. 100 mil. Euro.
Context. Cel puțin 59 de oameni au murit și peste 150 au fost răniți într-un incendiu izbucnit duminică dimineață într-un club din Macedonia de Nord în timpul unui concert hip-hop. Focul a izbucnit, la fel ca la Colectiv, din cauza unor dispozitive pirotehnice.
Tragedia din Macedonia de Nord amintește de incendiul de la clubul Colectiv din București.
64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii şi s-a extins rapid.
Ministerul Afacerilor Interne anunţa, în cursul nopţii de 30 spre 31 octombrie 2015, că 27 de persoane au murit şi 162 de persoane au fost spitalizate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii