România trece la „ora de iarnă”. Ceasurile se dau înapoi cu o oră în noaptea de sâmbătă spre duminică. Circulația trenurilor nu va fi modificată
România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 04:00 devenind ora 03:00, ceea ce va face ca ziua de 31 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
CFR Călători a anunţat că, începând din 31 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.
Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
„În noaptea de 30/31 octombrie 2021, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, a anunţat CFR Călători.
România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.
Comisia Europeană a realizat, în vara anului 2018, o consultare publică ce a primit 4,6 milioane de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 la sută dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.
Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie.
Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.
Sursa foto: Pixabay/ pasja1000
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.