G4Media.ro

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a…

Sursa foto: Pixabay

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurare a CEO convenit cu Bruxelles-ul şi de legislaţia în vigoare a decarbonării sistemului energetic naţional, relevă un document analizat de Profit.ro, transmite News.ro.

În baza angajamentelor în vigoare în prezent, România ar trebui să închidă, până în 2026, capacităţi de producţie de energie pe lignit cu putere instalată cumulată de 2.085 MW.

Investiţiile CEO în unităţi de producţie noi, reprezentând 2 centrale pe gaze naturale de 1.325 MW în total şi 8 parcuri fotovoltaice ce însumează 690 MW, la care se adaugă retehnologizarea unei hidrocentrale de 10 MW, sunt extrem de întârziate faţă de program.

Centralele solare ar fi trebuit puse în funcţiune în iunie 2024, iar grupurile pe gaze au ca termen de finalizare iunie 2026. Cu totul, planul de restructurare are ca termen limită de implementare sfârşitul lui 2026. Însă cele mai recente estimări ale CEO arată că centralele pe gaze ar putea fi puse în funcţiune abia în martie şi iulie 2028, iar parcurile fotovoltaice – în iunie şi noiembrie 2026.

În consecinţă, CEO vrea să contracteze consultanţi care să-i elaboreze un proiect de modificare şi prelungire a planului de restructurare, proiect pentru care statul român va cere aprobarea Bruxelles-ului.

″(…) se urmăreşte modificarea şi prelungirea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia cu o perioadă cuprinsă între minim 1,5 ani şi maxim 3 ani (…)″, scrie în document, consultanţii urmând să elaboreze şi ″ (…) propunerile de modificare a măsurilor care sunt imposibil de a fi implementate până la 31.12.2026 şi termenele propuse pentru decalare până cel mai târziu la 31 decembrie 2028, cu evidenţierea impactului (cum ar fi: funcţionarea în regim comercial a blocurilor energetice pe cărbune)″, relatează Profit.ro.

Cel din urmă aspect este extrem de important, în condiţiile în care legislaţia în vigoare a decarbonării prevede că termocentralele pe lignit trecute în conservare pot fi activate numai în situaţii de criză şi ″nu trebuie să primească niciun fel de compensaţie de pe piaţa angro de energie electrică şi/sau de pe piaţa de echilibrare″.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.