România va transporta în Turcia produse de adăpost aflate în rezerva rescEU de pe teritoriul ţării noastre
România va asigura transportul mai multor tipuri de produse de adăpost aflate în rezerva rescEU de pe teritoriul ţării noastre, ca parte a proiectului Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt), în cadrul asistenţei internaţionale oferită Turciei, potrivit unei hotărâri adoptată vineri de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Într-un comunicat al Guvernului transmis Agerpres se arată că Hotărârea CNSU a fost aprobată având în vedere cutremurul major produs în data de 6 februarie 2023 pe teritoriul Republicii Turcia şi luând act de solicitarea adresată României de către Comisia Europeană, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă (ECHO-ERCC), de a pune la dispoziţie Turciei, din rezerva rescEU, aflată pe teritoriul României, mai multe tipuri de produse de adăpost, date fiind responsabilităţile ce revin ţării noastre, ca parte a proiectului Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt).
Hotărârea nou adoptată mai prevede că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin unităţile subordonate, va asigura sprijin pentru încărcarea şi transportul produselor de adăpost, de la locul de depozitare până la staţiile CFR Marfă ale Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. de pe raza localităţii/municipiului.
Totodată, CFR Marfă va asigura preluarea şi transportul produselor în Republica Turcia, pe ruta România-Bulgaria-Turcia.
Conform HCNSU, Ministerul Apărării Naţionale va asigura transportul personalului specializat al IGSU, care va asigura la destinaţie, instruirea privind punerea în funcţiune/montarea echipamentelor, a personalului autorităţilor de protecţie civilă din Republica Turcia.
„Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin structurile de specialitate, întreprinde demersurile necesare pentru centralizarea informaţiilor reprezentând parametrii tehnici şi descriptivi (formular Part A) ai misiunii şi bugetul estimativ şi promovarea dosarului de rambursare a cheltuielilor proprii de transport, precum şi a celor efectuate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii sau, după caz, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. şi Ministerul Apărării Naţionale, în procent de 100%, din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale şi în legătură proiectul cu titlul Romanian Shelter Capacity (RO-Shelt)”, s-a mai stabilit prin aceeaşi hotărâre a CNSU.
Guvernul reaminteşte că Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acţiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are în vedere crearea unei capacităţi de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfăşurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă.
„Prin acest program, produsele pot fi puse la dispoziţia ţărilor care se confruntă cu situaţii de urgenţă de amploare şi care în baza cererilor de asistenţă internaţională înaintate, echipamentele/materialele să fie transportate, sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, statelor puternic afectate de diverse situaţii de urgenţă. Reamintim că din acelaşi stoc, în luna decembrie a anului trecut, 40 de generatoare au fost trimise Ucrainei, în contextului situaţiei generate de agresiunea militară rusă pe teritoriul acestora”, se arată în comunicat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii