G4Media.ro

Românii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Rusaliile, una dintre cele mai vechi…

sursa foto: romania-actualitati.ro/

Românii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Rusaliile, una dintre cele mai vechi sărbători creştine

Ortodocşii și greco-catolicii sărbătoresc, duminică, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. În unele zone, oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile, relatează news.ro

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Obiceiul  căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.

În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşani merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Prin anii 50 si in comua Balaci din Teleorman calusarii erau prezenti in fiecare an de Rusalii.

  2. 👏🏻👏🏻👏🏻

  3. Diferenta dintre slujbele „Coborarii Sfantului Duh,la catolici(si nu numai) și ortodocși,arată,de fapt,diferenta de mentalitate dintre cele doua lumi.Crestinii occidentali si crestinii orientali.La occidentali predica se axează, în ziua bucuriei unirii cerului cu pamantul,pe curajul insuflat de Isus oamenilor de a deveni liberi,iar la crestinii orientali s-a „focusat”pe „curatirea de pacate”.Cincizecimea înseamnă unirea Vechilui Testament cu Noul Testament,a Legilor lui Moise cu Harul si Adevarul lui Isus Hristos.Astazi predicatorii aveau ocazia sa vorbeasca despre legi,mai ales despre cea cu furatu’.Dar,Marele Alb nu a cutezat!În schimb mi-a placut cum a explicat substanta teologică a Trinitatii.