G4Media.ro

Românii, sârbii și bulgarii sunt principali turişti sosiţi pe cale rutieră în…

Sursa Foto: CT100.ro

Românii, sârbii și bulgarii sunt principali turişti sosiţi pe cale rutieră în Grecia / Ce destinaţii au avut de câştigat şi cine se plânge de o scădere în sezonul de anul acesta

Chiar dacă turismul rutier înregistrează o creștere din ce în ce mai mare în Grecia, nu toate zonele au fost la fel de câştigate în acest an. Cei care au toate motivele să zâmbească sunt cei care activează în zona Evros, datorită sosirii unui număr mult mai mare de turişti, preponderent turci, în timp ce regiunile Pieria și Salonic resimt un declin care vine în principal dinspre piața românească, potrivit Rador Radio România.

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Asociației Întreprinderilor Elene de Turism (INSETE), în prima jumătate a anului 2024, turismul rutier a înregistrat o creștere de 13,7%, iar sosirile din străinătate au ajuns la 4 milioane, față de 3,5 milioane în perioada similară a anului trecut.

Cu toate acestea, în regiunea Pieria scăderea fluxului turistic, care depinde în proporţie de aproximativ 75% de turismul pe cale rutieră, a fost de 25% în luna iulie față de anul trecut, după cum a declarat președintele Uniunii Hotelierilor din Pieria și vicepreședintele Uniunii Panelene a Hotelierilor, Iraklis Tsitlakidis, într-o declaraţie pentru agenţia ateniană de ştiri AMNA.

„Există o scădere notabilă de pe piața din România și consider că motivele sunt datorate mai multor factori. Pentru noi este o piață importantă și prima naționalitate la turismul extern, fiind pe primul loc, urmată de bulgari, sârbi și germani. August merge bine până acum, dar nu este suficient. Cred că trebuie să existe îmbunătățiri serioase la infrastructura punctelor de frontieră pentru a întări turismul rutier”, a subliniat Tsitlakidis.

Deosebit de redus este şi afluxul pe cale rutieră spre Salonic, potrivit lui Andreas Mandrinos, președintele Asociației Hotelierilor din Salonic.

„August arată foarte rău în ceea ce privește turismul rutier și în general afluxul turistic în Salonic este redus. Din iulie până în august, declinul este de așteptat să atingă două cifre și acest lucru se datorează mai multor factori. Ne-a afectat și războiul din Orientul Mijlociu, întrucât am pierdut piața israeliană, dar mai ales în ceea ce priveşte turismul rutier am pierdut și o mare parte din piața românească. 

Pe de o parte, pentru că din aprilie românii pot călători oriunde în Europa liber pe calea aerului și, pe de altă parte, pentru că am avut perioade lungi de caniculă prelungită care au descurajat pe oricine dorea să vină în Grecia cu mașina, mai ales în situaţia actuală a frontierelor terestre”, subliniază Mandrinos.

Pentru Salonic, românii sunt între primele 5 naționalități, la fel ca și Israelul. Chiar dacă s-a înregistrat o creștere a turiştilor turci, nu a fost suficient pentru a acoperi scăderea dinspre cele două naționalități menționate mai sus, susţine preşedintele Asociației Hotelierilor din Salonic.

„Salonicul nu este în prezent la un nivel bun. Gândiţi-vă doar că prețul mediu de cinci stele este estimat a fi cu 250% mai mic decât în ​​Atena din cauza cererii și ofertei.

Problema afectează evoluţia economică a orașului, va afecta perioada de iarna şi domeniul alimentaţiei publice şi alte sectoare. Partea pozitivă este că ne așteptăm la un septembrie bun datorită Târgului Internațional”, a mai spus Mandrinos.

Tracia și Halkidiki – câștigătorii turismului rutier

De la începutul anului și până astăzi, activitatea turistică din Tracia prezintă o tendință ascendentă față de anul trecut, datorită în principal turiştilor turci. „Turcii au ridicat ștacheta mult, mai ales prin city break-uri. Până la sfârșitul lunii septembrie avem o ocupare foarte bună nu doar în Alexandroupoli, ci și în Komotini și Xanthi din partea bulgarilor și românilor. Acum oamenii s-au orientat și către aceste zone, deoarece gradul de ocupare în Alexandroupoli este mare”, subliniază Apostolos Palakidis, președintele Hotelierilor din Tracia. Pentru regiune, turismul rutier este principalul furnizor de turişti, însemnând peste 70%.

Apostolos Palakidis subliniază însă că modernizarea infrastructurii de la punctul de trecere a frontierei terestre de la Kipoi, precum și la punctele de trecere din nordul Greciei este o problemă care trebuie rezolvată cât mai curând. Pentru Alexandroupoli, totuși, în august se înregistrează un grad de ocupare de aproximativ 95%.

Deși sezonul este redus cu 20 de zile în Halkidiki anul acesta, este de așteptat totuşi să se închidă la aceleași niveluri ca anul trecut pentru hoteluri. „Am avut o perioadă puternică de cinci zile în luna mai datorită Paștelui, dar sosirile în masă au început pe 20 iunie. Anul trecut am avut un sezon de 100 de zile în principal pe baza turiştilor sosiţi pe cale rutieră din Balcani, iar anul acesta sezonul va fi de 80 de zile”, spune Grigoris Tasios, preşedintele Uniunii Hotelierilor din Halkidiki. 

„Desigur, s-au adăugat noi naționalități precum turiștii din Kosovo pentru că nu există viză și cei bosniaci, iar numărul turiştilor turci a crescut destul de mult, cei mai mulți mergând pe primul braţ al peninsulei. Din totalul turiștilor sosiți din străinătate, aproximativ 50% vin pe cale rutieră. Cu alte cuvinte, avem aproximativ un milion de vizitatori în total și jumătate dintre ei călătoresc pe cale rutieră. Sunt mulți cei care aleg hoteluri, dar și mulți se orientează spre camere şi apartamente de închiriat pe termen scurt, iar anul acesta mai ales au apărut fenomene de concurență neloială”, mai spune Tassios.

Una dintre principalele probleme ridicate de președintele hotelierilor din Halkidiki este necesitatea modernizării infrastructurii la frontierele terestre și crearea unui Observator de Turism pentru a măsura corect sosirile de la frontierele terestre, întrucât nu există o înregistrare exactă după naționalitate.

De remarcat că în Halkidiki turiştii care sosesc pe cale rutieră vin în principal din România, Bulgaria și Serbia.

„Per total, în Halkidiki vor fi aceleaşi cifre ca în 2023 în cazul hotelurilor și se așteaptă ca sezonul să se închidă la mijlocul lunii octombrie, urmând ca piaţa din vestul Greciei să preia conducerea la mijlocul lunii septembrie”, adaugă Tassios.

Destinațiile cele mai căutate de români în ceea ce privește turismul rutier sunt Bulgaria, Grecia și Turcia. Deși turismul rutier a înregistrat o tendință ascendentă față de anul trecut, anul acesta se estimează că din cauza lucrărilor de reparație la Podul Prieteniei care leagă România de Bulgaria și din cauza orelor lungi de așteptare, fluxul de turiști care au ales Bulgaria, Grecia și Turcia ca destinație de vacanță va fi afectat negativ, potrivit lui Giorgos Kakoutis, șeful Serviciului Extern din Serbia al Biroului Elen de Turism care îndeplineşte în acelaşi timp şi atribuțiile aferente Serviciului Extern pentru România.

Principalele destinații ale românilor care vizitează Grecia pe cale rutieră sunt Thassos, Halkidiki, Pieria, Kavala, Lefkada, Samothraki și Evia. În ultimii ani, Lefkada a înregistrat o dinamică puternică datorită uşurinţei accesului pe cale rutieră (dar există şi zboruri directe către Aktion).

Sursa: PROTO THEMA / Rador Radio România / Traducerea: Carolina Ciulu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...