G4Media.ro

Românii vor călători cu trenuri noi cel mai devreme peste 2-3 ani.…

Românii vor călători cu trenuri noi cel mai devreme peste 2-3 ani. Noile trenuri vor circula pe rute precum București-Ploiești și Arad-Timișoara

Românii și bulgarii sunt cei mai nemulțumiți europeni de calitatea transportului pe calea ferată. Iar lucruri nu par că se vor schimba prea rapid. Trenurile electrice pe care Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF) vrea să le cumpere ar putea ajunge în țară cel mai devreme începând cu 2021-2022. Pentru început vorbim doar despre 20 de bucăți, cu posibilitatea unei suplimentări cu încă 30 de unități. Vor fi, însă, trenuri care vor circula pe distanțe scurte precum București-Ploiești, Arad-Timișoara ori Suceava-Pașcani-Iași.

Românii (54%), italienii (55%) și bulgarii (62%) sunt cei mai nemulțumiți europeni când vine vorba de curățenia și întreținerea vagoanelor de călători, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat anul trecut de Comisia Europeană pentru a măsura gradul de satisfacție al locuitorilor din statele membre ale Uniunii față de serviciile feroviare de pasageri. La polul opus sunt austriecii, irlandezii, finlandezii și spaniolii. Potrivit aceleiași surse, 22% dintre români sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt locuri suficiente în trenuri.

Operatorul național CFR Călători, care deține circa 85% din piața transportului feroviar de călători, se confruntă cu o adevărată criză de vagoane, pe care speră să o rezolve, în principal, prin repararea vagoanelor pe care le deține deja.

Compania de stat va fi, însă, cel mai probabil și principalul beneficiar al licitației pentru achiziția de trenuri noi pe care Autoritatea pentru Reformă Feroviară o va lansa în această primăvară.

ARF și-a anunțat deja intenția la finalul anului trecut pentru achiziționarea de 120 de rame electrice capabile să atingă 160 km/h și care vor circula pe distanțe relativ scurte, regionale și suburbane. Valoarea investiției este estimată la 120 milioane de euro.

“Contractul va include totuși prevederea posibilității suplimentării cererii de rame electrice regionale cu până la 30 de unități, fără a mai fi nevoie de reluarea licitației, în funcție de suplimentarea fondurilor actuale”, a declarat pentru G4Media.ro Gigi Gavrilă, președintele ARF.

În urma ofertelor primite în cadrul procedurii de consultare a pieței, ce a presupus cererea și primirea de oferte de la mai multe companii producătoare de material rulant, ARF consideră că o ramă electrică ne va costa în medie 5,5-5,9 milioane euro, la care se adaugă costurile cu întreținerea.

Costurile medii rezultate în urma procedurii de consultare a pieței:

– costul estimativ mediu pentru o ramă electrică tip RE-R cu 3 unități este de aproximativ 5.476.250 euro, iar costul mediu pentru mentenanță este de cca. 0,883 euro/1 km rulat;
– costul estimativ mediu pentru o ramă electrică tip RE-R cu 4 unități este de 5.962.227 euro, iar costul mediu rezultat pentru mentenanță este de cca. 1,25 euro/1 km rulat.

Firmele care au trimis oferte sunt:

– Stadler Rail AG (Elveția)
– CRRC QINDAO SIFANG CO LTD (China)
– Bombardier GmbH (Germania)
– PESA BYDGOSZCZ SA (Polonia)
– CAF SA (Spania)
– PATENTES TALGO S.L. (Spania)

“Termenul privind intrarea în țară a primelor 20 de rame electrice și introducerea lor în circulație este estimat pentru perioada 2021-2022. Durata procesului de achizitie si de producere este de circa trei-patru ani, iar livrarea primei rame electrice poate avea loc între 1,5-2 ani de la semnarea contractului de achiziție”, a precizat președintele ARF.

Termenul avansat este, însă, unul optimist, în condițiile în care nu se iau în calcul posibilele blocaje sau poticneli birocratice și nici atât de comunele contestații care prelungesc cu lunile sau cu anii licitațiile.

Alte două noi licitații pentru trenuri noi până la final de iunie

Noile trenuri electrice vor circula pe rute precum: București-Ploiești, București-Roșiori, Centura București, Severin-Craiova, Suceava-Pașcani-Iași, Arad-Timișoara, Zona Cluj, Fetești-Medgidia- Constanța etc.

Potrivit șefului ARF, până la finalul lunii iunie ar urma să fie scoase la licitație încă două loturi de material rulant pentru achiziționarea de:
– rame electrice pentru trenurile de tip InterRegio;
– rame dual (pot circula atât pe liniile electrificate, cât și pe cele neelectrificate) pentru trenurile InterRegio.

Valoarea estimată pentru cele două loturi este de 132 milioane euro.

24 de vagoane modernizate într-un an, 39 în 4 ani

Operatorul de stat a modernizat anul trecut doar 24 de vagoane, un record al ultimilor 3 ani. Potrivit datelor companiei, în 2017 nu s-a modernizat nici măcar un vagon. În 2016 s-au modernizat 14 unități, iar în 2015 una singură.

Porivit CFR Călători, în plus, în 2018 “au fost contractate servicii de reparații pentru 670 de vagoane care se vor efectua în următorii doi ani” și au fost efectuate reparații planificate de tip RTG (revizie tehnică general) și RP (reparație planificată) la un număr de circa 400 de vagoane.

“În acest mod se asigură creșterea parcului de vagoane în exploatare, cât și continuarea procesului de reparație a vagoanelor de călători din circulație pentru următorii 2 ani. Pe măsură ce vor fi redate în exploatare vagoanele din procesul de reparații, revizii planificate și modernizare, se va putea continua suplimentarea compunerii trenurilor pentru asigurarea condițiilor de confort și mobilitate publiciului călător”, spun cei de la CFR Călători într-un răspuns pentru Asociația Pro Infrastructura.

Licitații de peste 500 de milioane de lei pentru repararea și modernizarea de vagoane în prima lună din an

CFR Călători a scos la licitație de la începutul anului două mari contracte pentru repararea vagoanelor de călători:

– pe 28 ianuarie – a lansat licitația pentru servicii de reparaţie tip RG cu modernizare a vagoanelor de calatori seria 2047, 2057 in serie noua 2068. În cadrul acestui contract-cadru vor fi reparate între 10 și 115 vagoane. Valoarea minima a acestui contract este estimată între 25,20 milioane lei și 289,8 milioane lei.
– pe 15 ianuarie – a lansat licitația pentru servicii de reparaţie tip RG cu modernizare a vagoanelor de calatori seria 2049 varianta I, care este împărțită în două loturi. În total ar urma să fie reparate până la 90 de vagoane. Valoarea totală estimată a contractelor pentru cele doua loturi se situează între 28,5 milioane lei și 213,93 milioane lei.

Ultimele achiziții ale CFR Călători de material rulant nou au fost automotoarele Desiro, așa numitele Săgeți Albastre, cumpărate în perioada 2003-2007. Au fost achiziţionate atunci 120 de astfel de automotoare.

Foto: Locomotivă CFR (Sursa: CFR SA)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează