G4Media.ro

Romsilva va planta aproximativ 3,5 milioane de puieţi forestieri în campania de…

Sursa foto: Facfebook / Romsilva

Romsilva va planta aproximativ 3,5 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de toamnă

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva va planta circa 3,5 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de toamnă, în cadrul căreia vor fi regenerate 2.727 hectare fond forestier proprietatea publică a statului.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi Agerpres, din fondul forestier ce urmează a fi regenerat, 1.640 de hectare se vor face prin regenerări naturale şi 1.087 hectare prin regenerări artificiale (prin lucrări de împăduriri).

De asemenea, în campania de împăduriri de toamnă vor fi realizate lucrări de completări pe 202 hectare şi de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe 149 de hectare.

„Şantierele pe care se execută lucrările de regenerare în campania de toamnă sunt concentrate, în marea lor majoritate, în zonele de câmpie din sudul ţării şi în zonele din lunca şi Delta Dunării, în prealabil fiind executate lucrări mecanizate de pregătire a terenului şi a solului”, precizează Romsilva.

Conform datelor oficiale, în campania de împăduriri de primăvară, RNP – Romsilva a regenerat 11.899 de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 8.187 hectare prin regenerări naturale şi 3.712 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind utilizaţi 21,9 milioane de puieţi forestieri. În plus, au fost realizate lucrări de completări curente în plantaţii pe 1.534 hectare şi de refacere pe alte 180 hectare.

Programul din acest an de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului prevede regenerarea a 14.057 hectare în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi toamnă, din care 9.354 hectare prin regenerări naturale şi 4.703 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări pe 1.729 de hectare şi de refacere pe alte 329 hectare.

Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Totodată, Regia administrează 22 de parcuri naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Hai baieti cu salcamul ala invaziv, de ce sa plantam specii autohtone? Ca sa vedeti cat de ”cunoscatori” sunt silvicultorii nostri.

  2. Romsilva este mafia lemnului.
    Nu se spala ei cu un articol de presa.
    Cred ca si din astia 3.5 mil puieti fura 2 mil.

  3. Romsilva ajuta sau inchide ochii la defrisarile ilegale, iar acum se lauda ca toaca bani pe reimpaduriri…

  4. nu puteti voi planta (din bani publici) cit putem noi taia (cu profit in buzunarul nostru)

  5. pai cam atat defriseaza ei intr-o saptamana :/ (cu complicitiatea romsilva)

  6. O sa planteze la fel cum a plantat Iohannis in campania aceea doar pentru imagine. :))