Ronaldo ar urma să semneze cu clubul saudit Al Nassr un contract pe şapte ani / Arabia Saudită îşi propune să organizeze CM 2030, prezentând o candidatură comună cu Egiptul şi Grecia
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo urmează să semneze cu clubul saudit Al Nassr un contract pe şapte ani care prevede ca el să joace până în 2025 la această echipă, apoi să devină un ambasador pentru a ajuta Arabia Saudită să fie una din gazdele Cupei Mondiale 2030, scrie joi ziarul spaniol Marca, conform Agerpres.
Potrivit Marca, s-a ajuns la un acord, iar contractul ar putea fi încheiat în următoarele ore, de îndată ce Ronaldo pleacă la Riad, capitala Arabiei Saudite. Contractul i-ar aduce atacantului 200 de milioane de euro pe an în cei doi ani şi jumătate ca jucător al lui Al Nassr şi chiar mai mult pentru rolul de ambasador.
Arabia Saudită îşi propune să organizeze CM 2030, prezentând o candidatură comună cu Egiptul şi Grecia.
Ronaldo, care în februarie va împlini 38 de ani, nu mai are echipă. Luna trecută, el şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Manchester United după ce a criticat dur clubul şi pe antrenorul Erik ten Hag.
Există de mai mult timp speculaţii că Ronaldo va juca la Al Nassr, dar el a negat că ar fi ajuns la un acord în timpul Cupei Mondiale, unde a fost rezervă în ultimele două meciuri ale Portugaliei, eliminată în sferturi de finală.
Presa din Anglia şi Portugalia susţine că el vrea să joace în continuare la cel mai înalt nivel, inclusiv în Liga Campionilor.
După ce a plecat din Qatar, Ronaldo a făcut câteva exerciţii fizice la baza lui Real Madrid, una din fostele sale echipe.
Al Nassr îşi propune să se despartă de trei jucători ca să aibă fonduri suplimentare disponibile pentru salariul uriaş al lui Ronaldo, scrie Marca.
„Ne-ar plăcea să-l avem pe acest jucător în campionatul nostru”, a declarat recent preşedintele Federaţiei saudite de fotbal, Yasser Al-Misehal, pentru Marca.
„Vrem să surprindem având mai mulţi jucători de top din toată lumea. Ca federaţie, am fi mai mult decât fericiţi. Am vrea să-l aducem aici”, a adăugat Al-Misehal.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii