Roșia Montană Gold Corporation a cerut României să îi prelungească cu 5 ani durata licenței de la Roșia Montană / Compania anunță ”investigații abuzive ale ANAF”
Roșia Montană Gold Corporation a cerut României să îi prelungească cu 5 ani durata licenței de la Roșia Montană, potrivit unui anunț al companiei, citat de Profit. Cererea a venit în martie, în aceeași lună în care compania-mamaă Gabriel Resources a pierdut procesul de arbitraj cu statul român.
Mai mult, RMGC a solicitat Agenției pentru Resurse Mineral să elibereze licențele de exploatare pentru cele două proiectul aurifer Bucium.
Compania canadiană a denunțat în raportul anual ”controale abuzive” ale ANAF.
RMGC arată că ”de la depunerea Arbitrajului ICSID, a fost supusă la mai multe audituri privind TVA și alte investigații de Agenția Națională de Administrare Fiscală din România (ANAF). ”Calendarul, domeniul de aplicare și modul de implementare a acestor audituri și investigații sunt, în opinia lui Gabriel și a RMGC, excesive și represalii față de urmărirea de către Societate a Arbitrajului ICSID…. Aceste rapoarte de constatare au evaluat tranzacții în valoare totală de aproximativ 239 milioane de dolari și susțin că diverse sume au fost deduse în mod incorect în scopuri fiscale, ajustând eronat TVA-ul și cu inexactități privind impozitarea muncii. ANAF a concluzionat că cheltuieli de 19,4 milioane de dolari au fost presupus a fi fost efectuate în scopuri care nu erau direct legate de realizarea obiectului de activitate al RMGC (….) Gabriel și RMGC vor continua să conteste și să conteste cu fermitate investigațiile abuzive desfășurate în continuare de ANAF și rapoartele de constatare defectuoase”.
Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a decis pe 8 martie să dea câștig de cauză României în procesul intentat de Gabriel Resources.
Decizia – definitivă și executorie – a venit la capătul a aproape nouă ani de proces. România a fost reprezentată în acest proces de casa de avocatură românească Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP și firma elvețiană LALIVE SA.
România urmează să recupereze circa zece milioane de dolari cheltuieli de judecată.
Gabriel Resources a depus în iulie 2015 la ICSID cererea de arbitraj împotriva statului român.
Compania canadiană Gabriel Resources a susținut, în cadrul procesului de arbitraj de la Washington, că i-a fost expropriată investiția din România prin mai multe acte ale autorităților statului, inclusiv prin politizarea procedurii de autorizare a proiectului minier Roșia Montană.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii