Rovana Plumb anunță că rămâne simplu europarlamentar: Mi s-a întâmplat o nedreptate, am fost scoasă din cursă de standarde duble. Am votul a milioane de români
Rovana Plumb s-a resemnat cu eliminarea din cursa pentru funcția de comisar european din cauza problemelor de integritate pe care le are și a anunțat că va rămâne simplu europarlamentar. Ea a lansat însă o nouă serie de critici la adresa europarlamentarilor din comisia juridică, pe care i-a acuzat că au eliminat-o pe baza unor standarde duble și jocuri politice făcute inclusiv de români.
Comunicatul Rovanei Plumb:
Mulțumesc premierului Viorica Dăncilă și Guvernului României pentru sprijinul acordat pe tot parcursul procesului de numire a comisarului european. Au știut cu toții că mi-aș fi reprezentat țara cu profesionalism și demnitate pe tot parcursul mandatului.
Mulțumiri speciale tuturor specialiștilor din DG Move pentru suportul de care au dat dovadă în toată această perioadă.
Am fost scoasă din cursa de standarde duble și de jocuri politice făcute, din nefericire, și cu ajutorul unor colegi români.
Ceea ce mi s-a întâmplat a fost o nedreptate, dar am, ca de fiecare dată, puterea de a merge mai departe.
Am votul a milioane de români care au susținut PSD la europarlamentare și cărora le mulțumesc încă o dată.
Rămân europarlamentar al României și voi continuă să apăr drepturile și interesele țării mele în orice situație.
Ieri, după respingerea definitivă de către Comisia JURI din Parlamentul European pentru postul de comisar european, Rovana Plumb a afirmat că decizia comisiei este „profund incorectă și eminamente politică”, precizând că le va prezenta situația președintelui Parlamentului European și președintei desemnate a Comisiei Europene. Ea a acuzat Comisia JURI că nu a avut interesul să clarifice situația, ci să blocheze candidatura României.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii