G4Media.ro

Rovana Plumb își poate recupera banii de la PSD. AEP le transmite…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Rovana Plumb își poate recupera banii de la PSD. AEP le transmite social-democraților să achite cheltuielile candidaților de la europarlamentare din subvenția primită de la stat

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis PSD că are posibilitatea legală să achite împrumuturile făcute de la candidații partidului la alegerile europarlamentare din subvenția pe care o primește lunar de la bugetul de stat, informează Europa Liberă. Printre beneficiari s-ar număra și fosta candidată a României la postul de comisar european, care are de recuperat de la partid 800.000 de lei.

AEP a stabilit, în luna august, prin două decizii să nu ramburseze vreun leu celor din PSD pentru europarlamentare din cauza semnăturilor existente pe cererea făcută. PSD nu a putut demonstra ce calitate avea Mircea Drăghici în partid pentru ca semnătura sa să apară pe cererea de rambursare. Drăghici a fost trezorier al partidului, dar a fost pus sub acuzare de către DNA pentru nereguli în cheltuirea fondurilor pe care PSD le primea ca subvenție.

PSD a trimis săptămâna trecută o solicitare către Autoritatea Electorală Permanentă în care întreabă dacă poate folosi banii din subvenția pe care o încasează pentru a-i rambursa candidaților la europarlamentare. Este vorba de social-democrații care au adus bani de acasă în campanie, dar nu au mai primit rambursarea sumelor cheltuite. În total, PSD a cerut 3.4 milioane de lei. Ulterior, actualul trezorier al PSD, Ștefan Mihu, a mai trimis o scrisoare în care a cerut clarificări suplimentare.

Președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a răspuns că banii candidaților pot fi declarați de către PSD ca datorie și achitați din banii proveniți din subvenție. ”Doar partidul stabilește pe baza răspunsului de la Autoritatea Electorală Permanentă dacă plătește sau nu aceste sume. Noi nu le putem spune că pot să plătească sau că trebuie să le plătească, ci doar le arătăm temeiul legal în baza cărora aceste operațiuni se pot desfășura”, a declarat Mitulețu-Buică pentru Europa Liberă.

Citește articolul complet pe romania.europalibera.org.

Foto: Constantin Mitulețu-Buică, președintele AEP (Inquam Photos/ George Călin)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. subventie pe banii nostri, rusine………………………………….

  2. Si uite asa, Plumb reuseste sa „spele” niste bani negrii primiti cu siguranta ca spagi! Doi la mana, au trecut treizeci de ani de la Revolutie si noi inca dam bani la partide??? De ce? Ca sa ce? Aceasta lege trebuie abrogata de urgenta.

  3. Deci bolsevica de plumb spala bani din șpagă si primește toți banii cheltuiti in campabie inapoi din bani publici.

  4. Stai, nenicule, că treaba mi se pare împuțită rău. Din răspunsul AEP eu înțeleg că partidele primesc o subvenție anuală (care, în 2019 în cazul PSD e de aproape 100 milioane lei) și, în afară de asta, trebuie să le plătim separat afișele cu care ne mint în campania electorală. Nu vă e rușine, mă?

    Ia uite aici, la pag. 2 se vede că în România, a doua cea mai săracă țară din UE, subvenția acordată partidelor e cea mai mare:

    https://expertforum.ro/wp-content/uploads/2019/04/raport-subventii-partide.pdf

    Ăștia își bat joc de noi pe banii noștri.