„Rovinieta de Braşov”, în stadiu incert / Consiliul Judeţean nu a anunţat dacă taxa pe drumurile judeţene se plăteşte sau nu din, 15 ianuarie
Anunţată pentru data de 15 ianuarie 2025, pe 16 drumuri judeţene, taxa de drum aplicată de Consiliul Judeţean Braşov este într-un stadiu incert. Mai exact, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a acestei taxe, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov nu au anunţat nici că „Rovinieta de Braşov” va intra în vigoare, nici că nu va intra, anunță Bună Ziua Brașov.
De asemenea, reprezentanţii administraţiei judeţene nu au anunţat dacă a fost lansată aplicaţia informatică ce permite şoferilor să plătească taxa de drum pentru tranzitarea arterelor rutiere judeţene.
Instituirea unei taxe de drum a fost stabilită anul trecut, prin hotărâre de Consiliu Judeţean. Astfel, pe 16 drumuri judeţene – 8 din zona Braşov, 4 din zona Făgăraş şi 4 din zona Rupea vor fi aplicate tarife de liberă trecere pentru toate vehiculele a căror masă maximă autorizată depăşeste limita de tonaj aplicată unui anumit sector, înmatriculate temporar sau definitiv şi care utilizează reţeaua de drumuri judeţene pe parcursul unei perioade date.
Taxa poate fi achitată pe anumite perioade (zi, săptămână etc.) şi poate ajunge la maximum 1.500 de lei pe un an pentru toate cele 16 drumuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.