Recensământ general al populației în 2021: Cetățenii își pot completa online fișa de recenzare / Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, va fi ”imaginea” recensământului
Noul recensământ general al populației și locuințelor din România va avea loc în perioada iulie – noiembrie 2021, iar în prima parte cetățenii își pot completa singuri, online, formularele de recenzare, potrivit unui proiect legislativ trimis guvernului de Institutul Național de Statistică. Abia în faza a doua va avea loc recenzarea prin interviuri față în față a cetățenilor care nu și-au completat singuri formularele, potrivit proiectului citat.
Cetățenii care își vor completa singuri formularele online vor avea dreptul la o zi liberă din partea angajatorilor.
Proiectul INS prevede și crearea unui Consiliul de Comunicare şi Transparenţă, care să promoveze recensământul în rândul opiniei publice și să ”mobilizeze populația prin mesaje și apariții în mass media”.
Consiliul va fi compus de reprezentanți ai Parlamentului, Administrației Prezidențiale, mediul universitar, instituțiilor de presă, ONG-uri și patronate și va fi condus de preşedintele Academiei Române, poziție ocupată acum de Ioan Aurel Pop.
Recensământul este obligatoriu pentru următoarele categorii de persoane:
a) persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetățenie, cu reşedinţa obişnuită în România;
b) persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă țară pentru o perioadă mai mică de 12 luni;
Refuzul de a furniza datele cerute de recenzori este contravenție și e sancționat cu amendă.
Proiectul prevede și realizarea unui recensământ de probă în cursul anului 2020. Participarea la recensământul de probă a persoanelor este obligatorie.
Programele informatice necesare pentru autorecenzarea online a cetățenilor va fi realizat de INS și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Cum se face autorecenzarea: Fiecare persoană cu reşedinţa obişnuită în România trebuie să se autorecenzeze accesând pe Internet propriul formular individual P, completat deja parțial cu anumite date obţinute prin colectarea indirectă, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole, şi să realizeze, după caz, următoarele modificări sau completări:
a) să modifice informaţii deja completate în formular prin colectarea indirectă din surse administrative care nu corespund cu realitatea;
b) să completeze adresa reşedinţei obişnuite în cazul în care aceasta nu corespunde cu adresa de domiciliu;
c) să completeze răspunsurile la toate întrebările din formularul individual;
d) să completeze răspunsurile la toate întrebările din formularul gospodăriei din care face parte dacă acesta nu a fost completat deja de un alt membru al gospodăriei;
e) să completeze răspunsurile la toate întrebările referitoare la clădirea în care este amplasată locuința, în cazul în care răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deja completate;
Informațiile obținute pe baza declaraţiilor populaţiei înregistrate la recensământ sau preluate din surse administrative nu pot fi utilizate pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii pentru unitățile statistice la care se referă şi nici nu pot servi ca probe în justiţie, mai arată proiectul INS.
Precedentul recensământ general în România a avut loc în 2011.
Foto: Ioan Aurel Pop
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii