G4Media.ro

Rupert Murdoch şi trei dintre copiii lui se luptă în instanţă pentru…

Sursa foto: © Joreks | Dreamstime.com

Rupert Murdoch şi trei dintre copiii lui se luptă în instanţă pentru conducerea imperiului său media

Mogulul media Rupert Murdoch este implicat într-o dispută juridică împotriva a trei dintre copiii săi pentru a se asigura că fiul lui cel mai mare, pe care l-a ales pentru a-i fi succesor, Lachlan Murdoch, va rămâne la conducerea imperiului său media, a relatat miercuri The New York Times, potrivit Reuters.

Rupert Murdoch încearcă să extindă drepturile de vot ale lui Lachlan Murdoch în cadrul Murdoch Family Trust pentru a îi garanta majoritatea voturilor şi a se asigura că acesta nu poate fi contestat de fraţii lui, se precizează în articolul care citează un document judiciar secretizat.

Trustul familial, care are sediul în Reno, Nevada, deţine acţiunile familiei Murdoch în vasta colecţie de reţele de televiziune şi ziare administrate de mogul prin intermediul companiilor News Corp şi Fox Corp.

Lachlan Murdoch este preşedintele News Corp, care deţine, printre alte publicaţii, The Wall Street Journal şi The Sun, precum preşedintele şi CEO al Fox Corp.

Trustul familiei sale are în prezent opt voturi: patru controlate de Rupert Murdoch, iar celelalte patru sunt controlate de cei patru copii proveniţi din primele două căsătorii ale sale. Fiicele mai mici ale mogulului media, Chloe şi Grace, care provin din cea de-a treia căsătorie, cu Wendi Deng, nu au drept de vot în cadrul trustului.

Rupert Murdoch susţine în instanţă că dacă Lachlan Murdoch va conduce compania fără interferenţe din partea fraţilor lui mai moderaţi din punct de vedere politic – James, Elisabeth şi Prudence Murdoch -, atunci el va contribui la păstrarea tonului editorial conservator, ceea ce va proteja valoarea comercială a companiei pentru toţi moştenitorii săi, precizează The New York Times în acel articol.

Fox Corp, News Corp şi avocatul mogulului nu au dat curs unei solicitări pentru comentarii din partea Reuters, iar avocatul celor trei copii implicaţi în dispută nu a putut fi contactat pentru moment.

Fox News este în continuare reţeaua de ştiri prin cablu numărul unu în Statele Unite, cu un rol influent în politica Statelor Unite, în special în rândul republicanilor, care apreciază abordarea conservatoare a postului Fox News.

Rupert Murdoch şi-a exprimat temerea că ”o lipsă de consens” în rândul celor patru copii ”va avea un impact asupra direcţiei strategice a ambelor companii, inclusiv o reorientare a politicii şi a conţinutului editorial”, se mai precizează în articol, mogulul media adăugând că doreşte, de asemenea, să îi ofere lui Lachlan Murdoch un control ”permanent” şi ”exclusiv” asupra companiilor sale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. voiculescu e copil de mingi pe langa satana asta